Sănătatea Cluj Napoca – FC Hunedoara 2-4. Victorie tardivă și tristă

tn2       FC Hunedoara a câştigat ultimul meci susţinut în deplasare în acest sezon, impunându-se cu scorul de 4-2 (3-0)  în faţa “viruşilor verzi” de la Sănătatea Cluj. Bucuria victoriei este însă umbrită de reducerea la minimum a şanselor de promovare, din cauza parcursului slab din retur.

Repriză perfectă

Fără cei trei suspendaţi şi cu antrenorul Marius Opric la gardul terenului (întrucât nu există tribune), hunedorenii au început meciul cu puţin trac. A venit însă un gol rapid, în urma unei gafe defensive a clujenilor, iar negru-albaştrii au reuşit o primă repriză perfectă la capătul căreia coduceau cu 3-0.  Scorul a fost deschis de Pepenar (min.9), cu un şut la vinclu, după o intercepţie reuşită de Lintaru. R. Cristian (min. 13) a majorat avantajul, marcând un gol spectaculos, dintr-un unghi imposibil, din banda stângă, cu un şut la care de fapt a vrut să centreze. Diferenţa de 3-0 consemnată la finalul primei reprize a semnat-o Flavius Nicula (40), cu un şut din unghi închis din colţul scurt. Dominarea hunedorenilor a continuat şi la reluare, iar acelaşi Nicula (54) a dus scorul la 4-0 pentru hunedoreni, cu o lovitură de cap, după o centrare a lui Pepenar.

Pe final, FC Hunedoara a redus turaţia motoarelor, iar gazdele au redus din handicap prin Pop (64) şi Cristea (92).

Sănătatea Cluj:Todoran – Bucur, Groza, Şoş, Sărmăşan – Mărginean, Simioancă, Kiş, Danciu – Pop, Nicula. Antrenor: Mihai Semeniuc.

FC Hunedoara: A. Ilie – Şoit, Dosan (cpt.), Cucuila, Trăşcan – Vajda, Munteanu – R. Cristian, Pepenar, Nicula – Lintaru. Antrenor: Marius Opric.

Partida de la Cluj-Napoca a fost arbitrată de o brigadă condusă la centru de Dorin Voina, din Reşiţa, asistat la cele două margini de Casian Băla şi Robert Pantiş, ambii din Arad. (Ciprian Marinuţ)

 

 

3 comentarii la „Sănătatea Cluj Napoca – FC Hunedoara 2-4. Victorie tardivă și tristă

  • 25 mai 2013 la 10:46
    Permalink

    felicitari

  • 25 mai 2013 la 11:54
    Permalink

    felicitari la anul si la multi ani!mai bine fruntas in C decat codas in B;MAI SUS ORICUM NU MERGE;PACAT!

  • 26 mai 2013 la 23:49
    Permalink

    rusine , succes la anul 2013-2014. asa s-a mai dus 1 an…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare