Actualitate

Salvat de pompieri înainte de a comite un gest necugetat

Un bărbat din municipiul Petroşani, cunos­cut cu afecţiuni psihice, a încercat să se sinu­cidă ieri dimineaţă, însă pompierii militari din Petroşani au intervenit la timp şi l-au oprit la timp.
Omul a ieşit în balconul apartamentului său situat la etajul trei al unui bloc de locu­inţe din centrul municipiului Petroşani şi a început să ameninţe că se aruncă în gol. Trei echipaje de pompieri din cadrul Deta­şa­mentului Petroşani au ajuns la faţa locului, respectiv o autospecială de descarcerare, o autoscară şi o autospecială SMURD, iar militarii au reuşit să intre în locuinţă şi să-l calmeze pe bărbat.
Pompierii au reuşit să-l readucă în locuinţă pe cel care ameninţa că se aruncă în gol, iar echipele de prim-ajutor l-au evaluat şi transportat la Spitalul de Urgenţă Petroşani, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.
Dat fiind faptul că zona unde a avut loc incidentul este foarte aglomerată, în sprijinul pompierilor au venit şi poliţiştii locali din Petroşani, care au sediul în apropiere, pentru a degaja circulaţia. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura