<

S-au stabilit criteriile de promovare în Liga a III-a de fotbal

8 iulie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Comitetul de Urgenţă FRF a aprobat pe data de 7 iulie 2020, calendarul şi regulamentul de organizare şi desfăşurare pentru partidele care vor contribui la configurarea componenţei Ligii 3 în sezonul 2020/2021.

Pentru promovarea în al treilea eşalon, prin tragere la sorţi, fuseseră deja stabilite 14 mini-grupe de câte trei echipe, în fiecare mini-grupă urmând să se dispute trei partide, fiecare dintre acestea pe teren neutru.
Partidele se vor disputa conform tabelei Berger de patru echipe, iar fiecare grupare va îndeplini o dată rolul de gazdă, deşi partidele se dispută pe teren neutru.
Câştigătoarele fiecărei mini-grupe vor promova direct în Liga 3 ca şi un număr de alte şapte formaţii clasate pe locul al doilea în minigrupe, în funcţie de rezultatele obţinute în meciurile disputate.
Datele de desfăşurare a partidelor din mini-grupe vor fi 1 august, 5 august şi 9 august, de fiecare dată de la ora 17:30.
În situaţia în care o partidă se termină la egalitate, se vor executa lovituri de departajare, dar rezultatul acestora va fi luat în considerare DOAR drept criteriu pentru situaţia în care două sau trei echipe sunt la egalitate de puncte în mini-grupă, criteriul 7 din lista de criterii, care sunt următoarele: 1. rezultatele directe; 2. golaverajul în jocurile directe; 3. număr mai mare de goluri marcate în meciurile directe; 4. număr mai mare de goluri înscrise în deplasare în jocurile directe (deşi partidele se dispută pe teren neutru, una din echipe are statutul de gazdă); 5. golaverajul general din mini-grupă; 6. număr mai mare de goluri marcate în mini-grupă; 7. rezultatul executării loviturilor de departajare în jocurile directe terminate cu remiză între echipele aflate la egalitate de puncte
În conformitate cu noile modificări aduse Legilor Jocului, s-a aprobat creşterea la cinci a numărului de schimbări permise în aceste partide.
Cel mai probabil judeţul Hunedoara va fi reprezentat în aceste meciuri pentru promovarea în Liga a treia de către echipa CSM Jiul Petroşani (aflată pe locul I în clasamentul din judeţ, care poate fi declarată campioana judeţului, fără a se mai desfăşura ultimele trei partide din campionatul regulat. În barajul de promovare, campioana judeţului nostru va evolua alături de cele din judeţele Mehedinţi şi Timiş.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Începe „Cupa Minerul” la tir cu arcul

Peste 50 de sportivi arcaşi de la 10 cluburi din ţară, printre care şi componenţi ai loturilor naţionale, şi-au anunţat...

Vineri se deschide ştrandul din Deva

Ştrandul Municipal Deva dă startul sezonului estival mâine, vineri, de la ora 12:00. Pasionaţii de distracţie au la dispoziţie trei...

Cultură de lavandă la liceul din Geoagiu

Puţină lume ştie că de la Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu pot fi cumpărate diverse siropuri, ba chiar...

Închide