S-au pus bazele colaborării cu mediul de afaceri
Ieri, 27 ianuarie 2021, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor (foto stânga), a avut o întrevedere online cu preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatului Român, Ioan Lucian (foto dreapta), şi cu membri ai uniunii.
Întâlnirea solicitată de conducerea UNPR a avut ca scop identificarea modalităţilor prin care Consiliul Judeţean Hunedoara poate sprijini propunerile făcute de mediul de afaceri concretizate în proiecte ce vizează dezvoltarea învăţământului dual, înfiinţarea unei Comisii Economice Consultative, înfiinţarea de parcuri ştiinţifice şi tehnologice, precum şi accesarea de fonduri europene.
„Pentru a dezvolta cu adevărat judeţul Hunedoara trebuie să avem o colaborare eficientă cu mediul de afaceri. Sunt un susţinător al învăţământului dual şi cred într-o conlucrare cu patronatele pentru a identifica profilul viitorilor absolvenţi. Împreună cu UNPR vom face paşi importanţi pentru a corela deciziile administrative cu nevoile mediului de afaceri”, a declarat Laurenţiu Nistor, preşedintele CJ Hunedoara.
Uniunea Naţională a Patronatului Român este constituită ca organizaţie neguvernamentală, nonprofit, fără caracter politic, care cuprinde firme din sectorul privat cu capital integral românesc, mixt sau numai cu capital străin. A fost înfiinţată în anul 1991, cu scopul de a apăra şi promova interesele companiilor private din România.
UNPR este o uniune de federaţii patronale, cu patrimoniu propriu şi personalitate juridică. În afara filialelor judeţene, din UNPR mai fac parte şi asociaţiile profesionale din diverse domenii de activitate, reprezentând ramuri şi subramuri ale economiei naţionale.