Sport

S-au descurcat şi fără suporteri

11 x 2 FC Hunedoara

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara a trecut cu bine peste hopul unui meci fără suporteri şi a obţinut al cincilea succes consecutiv, deşi adversara sa, Minerul Uricani, era neînvinsă şi mai experimentată.

Sancţiune istorică
Primul meci din istoria Ligii a IV-a, la care accesul publicului a fost interzis a dat câştig de cauză echipei… penalizate. FC Hunedoara, formaţie înfiinţată în această vară, a fost amendată şi sancţionată să joace fără suporteri, ca urmare a scandărilor rasiste ale fanilor, care au însoţit echipa etapa precedentă la Geoagiu, însă a trecut cu maturitate peste acest moment dificil. Trupa antrenată de Nelu Mitrică a dispus de mai experimentata Minerul Lupeni, cu 1-0, chiar dacă minerii sunt ocupanţi ai locului trei şi erau neînvinşi înaintea partidei de la Hunedoara.

Antrenor decisiv
Hunedorenii au controlat autoritar meciul şi au fost periculoşi la poarta adversă, încă din primele minute. În ciuda ofensivei insistente, apărarea supraaglomerată a minerilor a rezistat şi se părea că meciul se va încheia cu un scor alb, nedrept. Soarta partidei a fost decisă de Nelu Mitrică, antrenorul hunedorenilor, care a intrat pe teren în repriza secundă şi a pasat decisiv pentru Timofte (min. 80), iar acesta a marcat unicul gol al meciului. În urma succesului, FC Hunedoara se află pe locul doi, la egalitate cu lidera Dacicus Orăştie care nu are însă drept de promovare.

FC Hunedoara – Minerul Uricani 1-0 (0-0)
A marcat: A. Timofte (80)
FC Hunedoara: Băeşu – Sabou (‘46 Mitrică), Varadi, Marin, Duţă – Herlaş (75 Muntean), A. Szabo, Trăşcan, Jigmon – A. Timofte (90 Samoilă), Babarţi (81 Stroe). Antrenor: Nelu Mitrică.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura