www.mesagerulhunedorean.ro

S-a realizat majorarea de capital la Hidroserv

Adunarea Generală a Acţionarilor de la Hidroelectrica, întrunită în luna curentă, a hotărât ca societatea să majoreze capitalul social al filialei sale de servicii hidroenergetice Hidroserv cu 10 milioane lei. Se pare că vor urma şi alte majorări, administratorul judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, propunând ca diferenţa până la concurenţa sumei de jumătate din capitalul social, adică de 29,019 milioane lei, să fie acordată în funcţie de indicatorii economici şi de criteriile de performanţă realizate în anul fiscal 2015 de Hidroserv.
„În situaţia în care nu se procedează la majorarea capitalului social al Hidroserv, există un risc major, fie de deschidere a procedurii insolvenţei, dar, mai ales, riscul ca orice persoană interesată să poată solicita instanţei dizolvarea Hidroserv“, se arăta în nota de fundamentare a propunerii de majorare a capitalului Hidroserv, semnată de Remus Borza, şeful administratorului judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol. Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv S.A a fost înfiinţată la data de 5 august 2013, iniţial sub denumirea Hidroelectrica-Serv S.A., ca urmare a fuziunii prin contopire a celor opt filiale Hidroserv: Bistriţa, Cluj, Curtea de Argeş, Haţeg, Porţile de Fier, Râmnicu Vâlcea, Sebeş, Slatina. Radu Silaghi, directorul general al Societăţii de Servicii Hidroenergetice Hidroserv S.A, spune că s-a stabilit această majorare, cunoscându-se faptul că la fuziune exista o pierdere de peste 42 de milioane de lei. Prin urmare, lucrurile îşi urmează cursul firesc. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.