S-a furişat din carantină şi s-a ales cu dosar penal

10 mai 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Inconştientul are 25 de ani, este din Petroşani şi se afla în carantină la un hotel din municipiu, unde autorităţile au stabilit să fie cazaţi cei care vin din zone de risc epidemiologic, din ţări ca Italia ori Spania.

Individul a folosit uşa personalului pentru a ieşi din hotel, dar patrula de jandarmi care acţiona în preajma centrului de carantină din Petroşani l-a observat. Jandarmii au pus mâna pe el în spatele Hotelului Petroşani, la circa 200 metri depărtare de centrul de carantină. ”Poliţiştii au stabilit că acesta, în data de 07.05.2020, în jurul orei 20:40, a părăsit incinta centrului de carantină în care era internat. Tânărul a fost depistat în scurt timp de un echipaj de jandarmi în proximitatea centrului respectiv şi reintrodus în spaţiul de carantinare”, au spus poliţiştii.
Jandarmii l-au dus înapoi în carantină, au cerut reprezentanţilor hotelului să închidă uşa şi au trimis actele de sesizare către poliţie. Petroşăneanul este cercetat penal pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor. (M. Gânju)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Două hunedorence reţinute pentru participarea la scandalul din Sâmbăta Paştelui din Hunedoara

Rând pe rând, toţi cei care s-au răzvrătit împotriva forţelor de ordine sunt identificaţi şi cercetaţi în dosarul conflictului de...

Gimnaştii olandezi s-au întors în sală

Sportivii din toată lumea încep să revină în locaţiile destinate pentru desfăşurarea activităţii lor, cum este şi cazul gimnaştilor din...

România, cap de serie la tragerea la sorţi pentru Campionatele Europene de handbal

Naţionala feminină de handbal a României se va afla în prima urnă valorică la tragerea la sorţi a grupelor turneului...

Închide