A intrat cu motocicleta în maşina poliţiştilor

10 mai 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Un adolescent de 17 ani a scăpat teafăr după ce s-a izbit cu o motocicletă de autospeciala poliţiştilor care-l urmăreau. Incidentul a avut loc în Hunedoara, iar poliţiştii au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui motociclu care circula strada Urcuşului, din localitate.

Conducătorul vehiculului, un minor de 17 ani, din Hunedoara, nu a oprit la semnal şi, întrucât nu a adaptat viteza pe un carosabil acoperit cu criblură nu a mai putut controla motociclul şi s-a oprit numai după ce a tamponat în partea din faţă autospeciala de poliţie oprită în zonă. Poliţiştii au aflat că motociclul implicat în tamponare nu este înmatriculat şi are număr fals de înmatriculare. În urma incidentului au rezultat doar pagube materiale.
În municipiul Petroşani, un bărbat de 38 de ani a fost prins de poliţişti conducând atât de beat încât abia se mai putea ţine pe picioare. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,26 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Tot în Petroşani, un alt şofer de 37 de ani a provocat un accident rutier după ce a urcat băut la volan. În centrul municipiului i s-a rupt roata maşinii şi a acroşat un autoturism care circula regulamentar. În urma incidentului au rezultat doar pagube materiale. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,59 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Pe de altă parte, un tânăr de 32 de ani, din Vălişoara, s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit pe raza comunei Şoimuş. Se afla la volanul unei autoutilitare care avea seria înscrisă în certificatul de înmatriculare falsă, dar au fost descoperite şi modificări la data inspecţiei periodice. Tânărul trebuie să răspundă penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea sau punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat şi cu numere false, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. (M. Gânju)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
S-a furişat din carantină şi s-a ales cu dosar penal

Inconştientul are 25 de ani, este din Petroşani şi se afla în carantină la un hotel din municipiu, unde autorităţile...

Două hunedorence reţinute pentru participarea la scandalul din Sâmbăta Paştelui din Hunedoara

Rând pe rând, toţi cei care s-au răzvrătit împotriva forţelor de ordine sunt identificaţi şi cercetaţi în dosarul conflictului de...

Gimnaştii olandezi s-au întors în sală

Sportivii din toată lumea încep să revină în locaţiile destinate pentru desfăşurarea activităţii lor, cum este şi cazul gimnaştilor din...

Închide