Actualitate

S-a deschis sezonul estival la Geoagiu-Bãi

Magdalena Şerban

Vineri, s-a dat startul la distracţie, prin deschiderea oficială a noului sezon estival din Staţiunea Geoagiu-Băi. La festivitate, au participat oficialităţi judeţene şi locale, printre care şi edilul-şef al oraşului Geoagiu, Simion Mariş, ce a profitat de ocazie, anunţându-şi candidatura pentru un nou mandat.

Distracţie la puterea 21
Distracţia la ştrand sau în clubul Tarabostes nu a ţinut cont însă de politică. Oamenii s-au pus pe chefuit, după cum au ştiut ei mai bine. Vineri seara, DJ Andi, unul dintre  cei mai îndrăgiţi DJ din România, a încins petrecerea în clubul din incinta ştrandului, acestuia alăturându-i-se MC Fan. A urmat recitalul semnat Liviu Hodor şi Mona, iar sâmbătă seara, Shidance şi DJ Dark, cei doi tineri DJ de la Radio 21, au cucerit publicul împreună cu MC Soci. Ziua de duminică a venit cu bălăceală, concursuri de tricouri ude, sărituri de la trambulină, premii şi multe alte surprize. Distracţia a continuat până ieri. „Am avut rezervări şi din restul ţării, nu doar din Hunedoara, Alba şi Sibiu, judeţe pe care le considerăm de-ale casei. Vineri seara, au fost peste 600 de persoane în club, iar sâmbătă, peste 1.500, ceea ce ne lasă să afirmăm că a fost un start bun pentru acest sezon. La ştrand, am început sâmbătă, timid, cu 300 de oameni, duminică au venit 900, iar ieri, pot să spun că au fost peste 1.500“, a precizat Doru Depcea, patronul complexului Băile Daco-Romane Geoagiu-Băi. Întregul sezon promite că va face din staţiune un pol al distracţiei, mai ales că atât ştrandul, cât şi clubul au beneficiat de multiple modernizări.

One thought on “S-a deschis sezonul estival la Geoagiu-Bãi

  • Mai aveti de invatat pana sa ajungeti la nivelul Bailor Felix. E o mare diferenta…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura