Ruperea USL, între regrete şi scepticism

05 harau nistor winkler vochitoiuVolodia Macovei

După ce USL şi-a încetat istoria, prin retragerea PNL, am încercat să aflăm ce cred despre acest moment câţiva din reprezentanţii politicii hunedorene.
Hunedorenii s-au săturat de lupte politice
„Nu s-a făcut altceva, decât s-a constatat că USL a devenit o formă fără fond. USL nu s-a rupt. USL s-a destrămat, puţin câte puţin, în interacţiunea dintre două partide puternice, PSD şi PNL. Partidul Social Democrat, fiind un partid de masă, are mulţi lideri ambiţioşi, care nu sunt de acord să împartă puterea, indiferent care e preţul plătit. Pe de altă parte, noi, cei din PNL, avem un partid cu tradiţie, cu electorat mai analitic, şi tenacitatea de a promova principii, făcând, uneori, sacrificii pe care politicienii de altă doctrină şi electoratul acestora nu au cum să le înţeleagă. Renunţarea la guvernare – aşa-numitul ciolan – este un alt fel de sacrificiu. În ceea ce mă priveşte, ca deputat al municipiului Hunedoara, nu cred că voi avea probleme în rezolvarea nevoilor hunedorenilor, cu atât mai mult cu cât nu voi renunţa la a promova buna înţelegere şi colaborarea între factorii politici hunedoreni. Am avut şi în trecut aparente dificultăţi, generate de culoarea portocalie a primarului PDL şi neînţelegeri destul de accentuate în interiorul USL. Am discutat, am negociat, am mediat şi am contribuit la coeziunea echipei hunedorene. Cu atât mai mult, cu cât hunedorenii s-au săturat de lupte politice între partide, uneori între grupuri din acelaşi partid. La Bucureşti, am dezvoltat, în acest an, un cadru de relaţii cu politicienii de toate culorile şi sunt optimistă în ceea ce priveşte capacitatea mea de a promova cu succes, în continuare, interesele Hunedoarei noastre”, a declarat deputatul  liberal Carmen Hărău.
România poate fi guvernată foarte bine
Liderul hunedorean al PSD, deputatul Laurenţiu Nistor, ne-a declarat că s-a produs o încălcare a angajamentelor comune USL: „Consider că hotărârea luată de PNL a fost pripită şi a dus la nerespectarea promisiunilor pe care USL le-a făcut electoratului. Să nu uităm faptul că USL a avut un contract cu România, cu românii, şi partidele noastre şi-au luat angajamente comune în faţa românilor. Am pornit pe un proiect important, pe care trebuia să-l ducem la capăt împreună. Probabil, domnul Crin Antonescu nu mai dorea să candideze la preşedinţie cu susţinerea PSD. Acum, însă, noi ne continuăm drumul şi ne pregătim să ducem la bun sfârşit tot ce am promis. România şi românii nu sunt vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat, aşa că noi, PSD, vom duce mai departe proiectele cu care am pornit la drum, ne vom respecta angajamentele luate atunci când am cerut votul românilor. Vom demonstra, astfel, că România poate fi guvernată foarte bine, dincolo de ambiţiile sau orgoliile cuiva”.
O mare dezamăgire
„Ceea ce s-a întâmplat acum este un lucru regretabil. Acel procent mare, de 70 la sută, a fost obţinut pe baza unui vot popular, vot în care s-a pus speranţă şi încredere într-un proiect care, iată, nu a fost în stare să rezolve probleme, iar angajamentele asumate nu s-au înfăptuit. Evident, este o mare dezamăgire”, ne-a spus preşedintele UDMR Hunedoara, Iuliu Winkler.
Referitor la posibila participare a UDMR la construcţia noului guvern Ponta, Iuliu Winkler ne-a declarat că „este o practică nocivă” aceea de a se comunica intenţii legate de lucruri atât de importante prin presă, respectiv prin alte canale decât cele normale pentru negocierile politice şi nu doreşte să alimenteze astfel de atitudine. „Negocierea politică are nişte reguli, iar în UDMR sunt competenţe foarte clare în acest sens. UDMR avea, deja, stabilite două evenimente importante la sfârşitul acestei săptămâni şi, dacă vor fi introduse în discuţie şi teme legate de guvernare, ele vor fi discutate şi se vor lua decizii”, a comentat Iuliu Winkler.
Responsabilitatea e la USD
„În mod sigur, a fost vorba de o reacţie mai mult emoţională. Acum, nu mai este cale de întoarcere. Trebuie să vedem cum gestionăm în continuare lucrurile. Important e ca în România să fie stabilitate. Eu cred că se va găsi o soluţie pentru ca, în următoarele zile, să fie nominalizaţi noii miniştri, astfel încât pe marţi, săptămâna viitoare, noul guvern să ajungă în faţa parlamentului. Acum, responsabilitatea este la USD. Zilele următoare, este clar, vor fi foarte intense din punct de vedere politic”, a declarat Haralambie Vochiţoiu, senator de Hunedoara.

One thought on “Ruperea USL, între regrete şi scepticism

  • 2 martie 2014 la 16:34
    Permalink

    Molot e tare la ce ? Doamne fereste ! Cum conduce judetul un jeg ca el ? Un nemurici lipsit de scrupule care isi vinde familia, cei doi copii, un baiat si o fata, din diverse relatii sexuale. Viata publica hunedoreana, dupa anul 1989, nu cunoaste un om mai lipsit de caracter, un nemernic de asemenea talie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare