Sport

Rugby. Debut în forţă al Ştiinţei Petroşani

După o lungă pauză forţată de pan­demie, de circa un an, Ştiinţa Petroşani a debutat cu dreptul în noul sezon din Di­vizia Naţională Seniori. Ştiinţa este singura echipă cu procentaj maxim.
Echipa din Valea Jiului s-a impus sâm­bătă cu 22-3 în faţa celor de la RC Bîrlad, în manşa tur a semifinalelor Diviziei Naţionale şi după perioada lungă de inactivitate, rugbiştii conduşi acum de pe banca tehnică de antrenorul Alexandru Lupu au arătat dorinţă de joc, au de­monstrat că sunt o echipă motivată care doreşte să facă un pas către finală. A fost primul meci al Ştiinţei fără regretatul antrenor Adrian Costache, plecat recent dintre noi.
Meciul de la Petroşani s-a disputat fără spectatori, conform normelor sanitare in vigoare şi a fost clar dominat de echipa gazdă, care a marcat patru eseuri prin Ivanciu, Bencea -de două ori, şi Baraulea (unul dintre acestea fiind transformat de Bors).
Returul va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni pe terenul celor de la RC Bârlad.
Ştiinţa Petroşani: Baraulea, Ivan, Popa – A.Barbu, Buturugă – Tudor, Ghiarasim, Bodor – Zamfir, Bors – Curta, Ilie, Bencea, Ivanciu – Mihalachi. Rezerve: Vîlceanu, Olteanu, Zarnea, Tatu, Carvaschi, Croitoru, Nastasiei, Coge.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura