Rocadă între şefii de poliţie de la Lupeni şi Uricani

Surpriză mare pentru poliţiştii, şi nu numai, din Valea Jiului. După ce a demisionat din funcţia de conducere a Poliţiei Lupeni, comisarul Romeo Amurăriţei (foto dreapta) a ajuns comandant la Uricani. În locul lui, la Lupeni, a venit chiar şeful de poliţie de la Uricani. Practic, s-a făcut o rocadă între şefi, iar comisarul Dănuţ Mocanu (foto stânga), instalat în fruntea Poliţiei Lupeni, nu are deloc o misiune uşoară, în condiţiile în care localitatea este a doua ca mărime din Valea Jiului şi cu un nivel nu tocmai mic de infracţionalitate. „Este treabă multă de făcut, o să o facem, pentru că nu avem încotro”, s-a mulţumit să spună noul şef al Poliţiei Lupeni. Ambii comandanţi de poliţie au o activitate bogată în structură şi au avut rezultate bune pe perioada cât s-au aflat la conducere, însă nu au fost feriţi de scandaluri. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare