Actualitate

Rezultatele la Bac 2016

03 rezultate bacAlice Brandisz

Ieri s-au afişat rezultatele iniţiale la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2016. În judeţul Hunedoara, din totalul de 2.877 de elevi care au susţinut acest examen, 1.908 au obţinut minimum media 6.00, fiind declaraţi promovaţi.
O singură medie de 10
Singura elevă din judeţ care a reuşit să obţină media maximă la Bacalaureat este absolventă a Colegiului Naţional Decebal din Deva, însă peste jumătate dintre cei admişi au promovat examenul cu medii mari. Aproape 1.000 de elevi au avut medii între 8 şi 9,99, iar  între 6 şi 7,99 au fost peste 900.
Promovabilitate sută la sută
Un singur liceu din judeţ a avut promovabilitate de sută la sută. Este vorba despre Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ecaterina“ Prislop, pe locul doi situându-se Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Petroşani cu o promovabilitate de 98,67 la sută.  Tot pe podium se află şi Colegiul Naţional Decebal din municipiul reşedinţă de judeţ, unde procentul celor care au promovat este de 97,4 la sută. Rezultate foarte bune au înregistrat şi elevii de la Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria“ din Deva.
Nici un candidat nu a reuşit să promoveze Bac-ul
O situaţie mai puţin fericită a fost la Liceul Tehnologic Apollonius din municipiul Petroşani, unde toţi candidaţii au picat. Dintre cei 11 participanţi la examen, nici unul nu a reuşit să obţină media minimă pentru a promova. În fiecare an, situaţia este asemănătoare, la această unitate, procentul de promovabilitate fiind unul redus.
După primele rezultate, promovabilitatea la nivelul judeţului nostru este de 66,32 la sută, cu trei procente mai mică decât cea de anul trecut. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi afişate în 16 iulie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura