Rezilierea contractului cu operatorul de salubrizare pune Primăria Deva la plată!

22 iulie 2019 | 3 Comentarii | Publicat in: Actualitate, Flash

Sorina Popa

Primarul Devei, Florin Oancea, a cerut rezilierea contractului cu operatorul de gunoi, susţinând că societatea Brai Cata nu ridică deşeurile din municipiu. Oancea a declarat că răbdarea lui a ajuns la final.

Ce se întâmplă în continuare?
Potrivit directorului ADI Deşeuri, Eduard Felciuc, rezilierea contractului Primăriei Deva pentru ridicarea gunoiului aduce după sine şi ieşirea din Asociaţie. ”Primăria Deva, potrivit contractului, trebuie să îi lase operatorului 90 de zile pentru remedierea situaţiei, de la notificare. Apoi, există varianta de reziliere, categoric, dar atunci UAT-ul care cere acest lucru va trebui să achite cota care îi revine din investiţia totală a sistemului de management al deşeurilor din judeţ. Oricum, dacă reziliază contractul nu mai poate rămâne în ADI Deşeuri. În Deva, de exemplu, ar fi trebuit să fie 200 de puncte de colectare a gunoiului amenajate corespunzător, pe care primăria este obligată să le pună la dispoziţia operatorului. Însă, sunt doar 98 de asemenea puncte. Dacă Primăria Deva reziliază contractul, atunci va trebui să plătească către la ADI Deşeuri aproximativ 3,5 milioane de euro, cota ce revine municipiului Deva din investiţia totală a sistemului de management al deşeurilor realizat la nivel judeţean”, a declarat Eduard Felciuc.

”Campania electorală nu a început!”
Ieri, la Consiliul Judeţean s-a discutat şi această problemă, cu solicitarea Primăriei Deva pentru rezilierea contractului cu firma Brai Cata. ”Am discutat cu cei de la ADI Deşeuri problemele de pe fiecare zonă de colectare a deşeurilor din judeţ. În ceea ce priveşte situaţia de la Deva, pot să spun că nici una dintre părţi, adică nici primăria, nici operatorul nu au dreptate 100 la sută. Este timp să se găsească soluţii. Iar cetăţenii nu trebuie să sufere. Nu cred că a început campania electorală! Gunoiul să nu fie folosit ca agent electoral! Vreau să văd dacă Primăria Deva a pus la dispoziţia operatorului toate punctele de colectare a deşeurilor”, a declarat Costel Avram, administratorul public al judeţului Hunedoara.

Aruncă gunoiul şi nu au contracte
Contactat, Bogdan Constantinescu, directorul general al societăţii Brai Cata, a afirmat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că ”pe viitor mergem mult pe colectarea selectivă a deşeurilor. Avem stabilite întâlniri cu cetăţenii. Vom reanaliza situaţia cu toate platformele pe care primăriile trebuie să le pună la dispoziţia noastră. Sunt probleme cu unii cetăţeni care aruncă gunoaiele şi nu au încheiate contracte cu noi. Nu avem sprijin din partea unora dintre UAT-uri. Însă, vom face o campanie pentru instruirea cetăţenilor”, a declarat Bogdan Constantinescu, directorul general al SC Brai Cata.

Loading...

Comentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Alexhd spune:

    Ce abureala . Cum adica daca ii reziliezi tre sa platesti iesirea din adi . Daca se reziliaza adi-ul tre sa organizeze alta licitatie . Incep sa cred ca astia de la adi deseuri sunt problema .daca nu isi respecta contractul adi trebuie sa ii rezilieze. Adi-ul reprezinta deva in relatia cu operatorul . Legea e simpla doar ca nu e citita sau aplicata voit

  2. dana spune:

    Ar trebui duse toate gunoaiele neridicate,la Consiliul Judetean !!!

  3. ionas spune:

    Acum un an prin bunavointa si gentiletea dezinteresata a Primariei Deva taxa pentru gunoi pentru firma de la aceea vremes-a incasat de Primaria Deva odata cu plata impozitelor pe cladiri ( apartamente) si virata corespunzator.

    Anul acesta cu ocazia incheierii contractului cu infama BraiCata am intrebat personalul acesteia daca are baza de date de anul trecut trimisa de Primaria Deva? Nu au vrut sa ne transmita nici o baza de date a fost raspunsul.

    Cred ca Brai Cata a deranjat ceva cutume prin urbea Devei

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Sanatoriul din Brad are o nouă structură finanţată de Casa de Sănătate

Contractul cu Casa de Sănătate (2019-2020) aduce Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad, după ce a fost aprobată de către Ministerul Sănătăţii,...

Urmează Ziua Comunei Gurasada

Primăria şi Consiliul Local Gurasada, în parteneriat cu Asociaţia Culturală Sălăşana şi Organizaţia PSD Gurasada, organizează cea de-a XVIII-a ediţie...

Operatorul de apă SC Apa Prod vizează zona rurală pentru investiţii

Societatea Apa Prod SA are planuri mari şi pe viitor. După ce a implementat mai multe proiecte de investiţii, operatorul...

Închide