Revoluţie şi antirevoluţie

Gheorghe Firczak

La 22 decembrie 1989 puterea populară a pus capăt dictaturii comuniste în varianta sa cea mai cruntă pentru români: ceauşismul. La Deva, manifestanţii au determinat conducerea judeţeană să-şi recunoască neputinţa în exercitarea autorităţii. Faptul este consemnat în spaţiul public.

În 22 decembrie 1989, dimineaţa Ion Popa, primul secretar al comitetului judeţean al PCR, cerea tuturor următoarele: „Trebuie să răspundem – discurs menţionat în ziarul „Cuvîntul liber“/nr. 43 din 13.02.1990- la cerinţele care ni le-a dat secretarul general al partidului în această teleconferinţă“ (cea din seara lui 21 decembrie 1989). Să observăm stilul agramat folosit de Ion Popa. În limba română corect era: „…să răspundem cerinţelor pe care ni le-a trasat…“. Site-ul Adevarul.ro consemnează: „Cei trei ani petrecuţi de Ion Popa la şefia Comitetului judeţean de partid în Hunedoara s-au încheiat dramatic pentru acesta, în 22 decembrie 1989, când mulţimea revoltată a fost la un pas să îl linşeze“.
La Deva, pe treptele sediului CJ Hunedoara al PCR, Aurel Pop i-a cerut, în numele demonstranţilor, demisia fără menajamente. În „Replica“ Hunedoara se menţionează: „A fost dus până la Palatul Culturii (actualul sediu al Prefecturii Judeţului Hunedoara şi al Consiliului Judeţean Hunedoara-n.n.), unde, pe terasă, fusese instalată o staţie de amplificare. Acolo a spus mulţimii că Nicolae Ceauşescu a fost un dictator odios şi un tiran“. Fiind alături de mine – Firczak Gheorghe, n.n.- adaug că s-a referit şi la Elena Ceauşescu: „…sinistra lui soţie…“ Toate acestea sunt contrazise de Bogdan Poraicu. Într-un interviu publicat pe site-ul Hunedoara libera.ro menţionează că Ion Popa, fără ca susnumitul Poraicu să-l fi cunoscut până în seara de 21 decembrie 1989 pe primul secretar al CJ al PCR, l-a propus în fruntea judeţului, susţinut fiind de Dumitru Chiriac. Să observăm că în acel interviu Bogdan Poraicu neagă esenţa Revoluţiei Române din Decembrie 1989, că în acele zile a gravitat în jurul nomenclaturii pomenind nume: Octavian Mireştean, Maria Mitrofan (deşi aceasta din urmă fusese epurată în noiembrie 1989 tocmai la intervenţia lui Ion Popa). Apar mai multe întrebări. De unde ştia Ion Popa că cel propus corespunde noilor realităţi? Cine i-a furnizat date despre acesta ? De ce Bogdan Poraicu a acceptat propunerea lui Ion Popa când practic ţelul nostru era înlăturarea regimului comunist? Era numitul Poraicu omul vechilor structuri? Ca o ipoteză: aceste structuri jucau „la două capete“, ca la poker. Regimul era înlăturat, dar ei sperau că lucrurile ar putea reveni la „normal“. Atunci ar fi spus că au avut totul sub control, că au condus prin interpuşi, unul dintre ei, după cum sugerează Bogdan Poraicu, fiind el însuşi. Am văzut cu toţii că un personaj important al judeţului a filmat desfăşurarea întregii demonstraţii din faţa Palatului Culturii, dar caseta a dispărut… în neant. Să menţionăm că tot pe site-ul Adevarul.ro Daniel Guţă nota la 12 aprilie 2013: „Ion Popa, ultimul prim secretar PCR al Hunedoarei, s-a lepădat de Ceauşescu şi a ajuns om de afaceri prosper“.
Iată că am ajuns la germenii antirevoluţiei. De ce antirevoluţie şi nu contrarevoluţie? Deoarece, nomenclaturiştii au conştientizat că o contrarevoluţie, adică revenirea la regimul ante 22 decembrie 1989, era practic imposibilă. Mult mai uşor era o participare a lor la conducere ca oameni „noi“, dar cu mentalităţi vechi. Aşa s-a şi întâmplat. Îşi deplângeau soarta în discuţii: „Ce facem?“, întrebau unii iar alţii răspundeau: „Mergem înainte, că înainte… era mai bine tovarăşi“.
Mult mai eficace era ca să se ridice economic, decât să fie prezenţi masiv la conducerea politică a ţării. Este şi cazul lui Ion Popa, dar nu doar a lui. Mulţi, chiar foarte mulţi au reuşit. Cum au făcut-o? Simplu, prin privatizare. Au jefuit ţara, au jefuit avuţia naţională, dar au dat mereu vina pe Revoluţia Română din Decembrie 1989 care, spun ei, a distrus totul. Un exemplu semnificativ. O nomenclaturistă a „câştigat“ privatizarea unei renumite podgorii şi întreprinderi de prelucrare a strugurilor cu 3 miliarde de lei, care trebuiau plătiţi în trei rate pe parcursul a trei ani. Sumele sunt prezentate în cuantumul anterior denominării. Contractul prevedea că dacă respectiva nu reuşeşte să achite tot costul privatizării şi aceasta se anulează pierde suma plătită până la acea dată, adică 1 miliard de lei. Între timp, persoana a reuşit să vândă, cu 3 miliarde de lei, tot portofoliul de vinuri al firmei, unele butelii cu o vechime de 50 de ani, deşi acesta fusese evaluat la 5 miliarde de lei. Contractul îi permitea demersul deoarece nu se prevăzuse nimic în acest sens. După operaţiunea respectivă a anunţat senină că este în imposibilitate să achite restul sumei de privatizare, adică 2 miliarde de lei. Deci pierdea miliardul plătit ca primă tranşă, dar rămânea cu cele 3 miliarde primite pentru vinurile vândute. În urma privatizării a câştigat practic 2 miliarde de lei, jefuind avuţia naţională. Vedem, astfel, în ce a constat antirevoluţia lor. Pe de o parte, dezavuarea celor întâmplate în perioada 14-31 decembrie 1989. Pe de altă parte s-au asigurat economic folosindu-se de metamorfozele create de revoluţie.
Mulţi strigau cu voce tare, continuându-l pe Nicolae Ceauşescu, că Revoluţia a fost opera unor ţări duşmane României care au infiltrat spioni la noi. Dar, Contrainformaţiile ceauşiste nu au anihilat nici un spion. S-a vehiculat doar numele lui László Tökés, ca agent al Ungariei. Apoi, antirevoluţionarii au afirmat pe diferite căi de comunicare că operaţiunea „Trandafirul“, devenită operaţiunea „Vama“, ar fi cuprins printre cele 43 de trupuri neînsufleţite un număr de opt, a căror identitate nu se cunoştea. Aceştia ar fi putut fi agenţi străini. De necrezut. După aderarea la Uniunea Europeană, aceasta a devenit, în viziunea lor, „duşmanul“ care trebuie arătat cu degetul, care nu vrea binele ţării noastre, ba chiar ne vrea în genunchi.
Revoluţia Română din Decembrie 1989 nu a reuşit, din păcate, să schimbe radical faţa României datorită antirevoluţiei, care a funcţionat paralel cu revoluţia, după regula un pas înainte, 10 înapoi.