Revenirea în competiţii a Simonei Halep se amână

După ce a renunţat să participle la tur­neul Qatar Total Open, programat în pe­ri­oada 1-7 martie, Simona Halep (foto) a fost nevoită să-şi anuleze participarea şi la Dubai Duty Free Tennis Championship (7-13 martie).
Cea mai bună jucătoare de tenis a României nu va fi prezentă la turneul de la Dubai, programat săptămâna viitoare. Chiar dacă nu a făcut încă un anunţ oficial, se pare că Simona a renunţat să mai joace la Dubai din cauza problemelor medicale pe care le are la spate.
După retragerea Simonei, care e deţi­nă­toarea trofeului, statutul de principală fa­vo­rită va fi preluat de Elina Svitolina (5 WTA), în timp ce locul româncei pe tabloul prin­ci­pal va fi ocupat de Jessica Pegula (44 WTA).
Turneul de săptămâna viitoare pierde ast­fel a doua jucătoarea de top, după ce Ash­leigh Barty, liderul WTA, se retrăsese tot din motive medicale. Teoretic, următorul turneu la care ar trebui să ia startul sportiva din Constanţa este cel de la Miami (22 martie – 4 aprilie), dar rămâne de văzut dacă situaţie ei medicală îi va permite acest lucru.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
RUGBY. Mâine la Soci se joacă meciul Rusia-România

Naţionala de rugby a României va debuta mâine, 6 martie, în ediţia 2021 a Rugby Europe Championship, într-un meci cu

Japonia va decide dacă vor fi spectatori la Jocurile Olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo vor lua o decizie până la finalul lunii martie privind accesul spectatorilor străini la

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cârcotaşii dintr-o re­giune sudică a judeţului spun că se pune la cale o afacere de milioane, iar bani frumoşi ar

Închide