Politica si administratie

Reţeaua de apã din Şoimuş, tot mai aproape de finalizare

05 irimie mihai primar soimus (6)Oana Mihnea

Administraţia locală din Şoimuş a reluat vertiginos lucrările la reţeaua de alimentare cu apă a satelor din comună. Deşi proiectul a fost o perioadă blocat, eforturile făcute de primarul Mihai Irimie (foto) în acest sens au început să dea roade.
Zilele trecute, ultimul lot de cămine pentru apă a sosit în comună, în numai o lună de zile fiind executat 70 la suă din lucrare. „Ne dorim ca în viitorul apropiat, toate satele comunei să beneficieze de reţele de apă potabilă. Deocamdată, am accesat fonduri europene pentru şase sate, dar în scurt timp vom face demersuri să găsim surse de finanţare şi să întocmim proiecte şi pentru restul localităţilor. Îmi doresc ca oamenii din comună să aibă parte de condiţiile de la oraş. Până la mijlocul lunii decembrie va fi posibil acest lucru, atunci când este prevăzut termenul pentru finalizarea lucrărilor“, a declarat primarul Mihai Irimie.
Mai mult decât atât, şi costurile cu racordurile sunt cuprinse în finanţarea de la Uniunea Europeană. În satul Chişcădaga, numai în primele trei zile de la începerea lucrărilor au fost realizaţi peste 500 metri de reţea, iar la Păuliş aproape un kilometru. Satul Bejan este din acest punct de vedere şi mai avansat, fiind săpaţi peste doi kilometri de şanţ, unde a fost deja montată conducta. În localitatea Şoimuş, reţeaua de apă este făcută în proporţie de 80 la sută şi au fost racordate la noua reţea 40 de gospodării.
În satul Boholt, drumurile afectate de lucrări vor fi refăcute. Administraţia locală împreună cu constructorul au început deja să degajeze pământul rezultat în urma săpăturilor. „Descongestionăm căile de acces de materialele rămase, apoi betonăm şanţurile şi turnăm un strat de asfalt, astfel încât drumurile să fie aduse la starea iniţială“, a adăugat primarul comunei Şoimuş.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura