FlashInterviu

Remus Păţan: „Tare mă tem că, într-un an, combinatul se va închide”

Sorina Popa

MESAGERUL HUNEDOREAN i-a adresat câteva întrebări fostului director general de la ArcelorMittal Hunedoara, Remus Păţan (foto), despre problemele pe care le are în prezent combinatul siderurgic şi despre şansa de supravieţuire a acestuia.

ArcelorMittal Hunedoara a organizat săptămâna trecută manifestări sub sloganul „Săptămâna sănătăţii şi securităţii în muncă“. Care este semnificaţia acestora?
În urmă cu câţiva ani, s-a decis la nivel de grup,  organizarea de manifestări în toate unităţile acestuia, pentru a sublinia importanţa pe care grupul o acordă sănătăţii şi securităţii angajaţilor. În anii trecuţi, aceste manifestări au constat în întâlniri cu contractorii în vederea găsirii în comun a celor mai bune acţiuni pentru a elimina accidentele de muncă, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, acces gratuit la bazinul de înot, concurs de popice şi de fotbal. Acum, se pare că întâlnirea cu contractorii şi accesul la bazinul de înot au dispărut.
Fac parte aceste acţiuni din politica persoanelor din conducerea ArcelorMittal Hunedoara de implicare a unităţii în viaţa socială?
Nu. Pe lângă cele spuse anterior, scopul este ca firma să fie mai vizibilă în comunitatea din care face parte. Referitor la implicarea în viaţa socială, la nivel de grup, corporaţia are o politică şi declaraţie publică privind implicarea în dezvoltarea economică şi socială a zonei unde îşi desfăşoară activitatea. La nivel de unitate însă, ţine de managementul local să identifice nevoile comunităţii locale, să facă programe şi să le pună în practică. Am avut în anii trecuţi astfel de acţiuni şi am sprijinit Spitalul municipal Hunedoara, sau activităţi culturale, cum a fost Opera nights, precum şi activitatea sportivă a copiilor. Din păcate, actuala conducere, mai precis directorul general şi cel financiar, au eliminat toate aceste acţiuni. Într-un fel îi înţeleg, pentru că ei nu aparţin acestor locuri şi nu îi interesează comunitatea locală. Pe de altă parte, directorul general este mult prea tânăr şi fără nici o experienţă în actul de conducere. Şi este sub influenţa totală a finanţistului – un tip cu un comportament îndoielnic şi mentalitate anacronică, neobişnuit să respecte reguli, incapabil să înţeleagă conceptul de lucru în echipă şi construcţia echipei. Un tip care distruge echipa prin aplicarea dictonului „divide et impera“. Am lucrat la construcţia echipei întreaga perioadă cât am fost director general al ArcelorMittal Hunedoara, iar acum, toată munca mea este distrusă. S-au făcut schimbări parcă intenţionat ca treabă să meargă mai prost. În plus, doar de dragul reducerii de personal, sunt lăsaţi să plece oameni cheie în activitatea de întreţinere şi reparaţii. Principiul după care oricine poate fi înlocuit, pentru că oricine poate să înveţe, este în acest moment, la stadiul actual al combinatului, greşit.
Aţi pomenit de reducerea de personal. La Arcelor Mittal Hunedoara s-a prelungit termenul pentru cei care vor să se înscrie pe listele de disponibilizare. Care credeţi că este raţiunea acestei prelungiri şi a reducerii de personal?
Prelungirea termenului arată că nu s-a atins încă numărul ţintă de reducere.
Reducerea de personal are scop creşterea productivităţii muncii. Hunedoara are ca ţintă realizarea unei productivităţi de 2.000 t/om/an. La o capacitate de 700.000 t/an rezultă că ar trebui să rămână 350 de angajaţi. Cu tot cu subcontractori. Pentru cine cunoaşte particularităţile fluxului tehnologic de la Hunedoara şi nivelul tehnologic, cred că este clar că nu este posibil ca unitatea să funcţioneze continuu pe trei schimburi, pentru realizarea a 700.000 t/an, nici măcar cu personalul actual. Se ştie că Hunedoara lucrează acum pe două schimburi, şi va produce anul acesta nu mai mult de 200.000 tone de oţel lichid. Ceea ce înseamnă o utilizare a capacităţilor de producţie de doar 28 la sută. La creşterea producţiei va deveni vizibil şi pentru cei ce nu vor să vadă asta acum, că este necesar să se facă angajări. Bineînţeles, dacă se vrea continuarea activităţii la Hunedoara.
Care credeţi că este viitorul combinatului siderurgic hunedorean, sau mai bine spus, a ceea ce a mai rămas din el?
Dată fiind actuala criză economică, cine va supravieţui va fi decis de piaţă şi de corporaţie. Şi am să explic. Când se analizează şi se fac strategii pe termen mediu şi lung, se iau în considerare un scenariu pesimist, un scenariu optimist, iar între ele ar trebui să fie scenariul realist. În condiţiile actuale de criză, cred că există doar două scenarii: optimist şi pesimist.
Scenariul pesimist în privinţa Hunedoarei înseamnă că, într-un orizont de timp de cam un an, unitatea se va opri. Explicaţia este următoarea: combinatul din Hunedoara produce două grupe de produse. Prima grupă sunt semifabricate rotunde turnate continuu, care se livrează în totalitate la ArcelorMittal Roman. Unitatea din Roman produce ţevi pentru industria petrolieră, având piaţa principală în ţările arabe. Grupul construieşte şi trebuie pus în funcţiune la finele acestui an, un laminor de ţeavă în Arabia Saudită, la Jubail. Acesta va ocupa piaţa arabă actuală a Romanului. Rotundul pentru Jubail ar trebui livrat de la combinatul grupului AM din Ostrava – Cehia, dar aici investiţia este întârziată, deci, pentru o perioadă scurtă, Hunedoara este singura alternativă pentru a livra în Arabia Saudită. După care, totul depinde de capacitatea AM Roman de a găsi alte pieţe de desfacere. Sarcină extrem de dificilă, în condiţiile unei concurenţe acerbe şi ale unei pieţe ocupate.
Bun, dar la Hunedoara există noul laminor de europrofile. Acesta nu ar trebui să aibă de lucru în perspectivă?
Da, este adevărat, a doua grupă de produse fabricate la combinatul AM Hunedoara sunt europrofilele. S-a construit aici un laminor, la care lucrările de construcţii montaj s-au finalizat conform planificării în decembrie anul trecut, când au început probele la rece, iar cele la cald au demarat în februarie. Primul profil a fost laminat în 13 martie a.c. Programul de asimilare a profilelor trebuia finalizat în luna septembrie a acestui an. Până acum sunt asimilate şapte profile din 24. Şi aceasta, din cauza lipsei cilindrilor de laminare, deci asimilarea va continua în anul următor. Automat şi pierderea va fi translatată anul viitor. Laminorul este un echipament de mare productivitate, are o capacitate de 1.200 t/zi şi 400.000 tone pe an. Or, pe perioada de asimilare se produc între 500-2.000 t pe lună. Din punct de vedere economic, acest lucru înseamnă un adevărat dezastru financiar. Piaţa care era destinată acestui laminor este cea internă, precum şi cea din ţările din jur şi Balcanii. Este aceeaşi piaţă pe care se livrează de către ArcelorMittal de la fabricile din Polonia. Încărcarea fabricii cu comenzi se face de către un departament comercial al grupului. Dacă nu primeşti comenzi şi nu realizezi volumul corespunzător pragului de rentabilitate, generezi pierderi. Se înţelege că nu poţi merge pe pierderi prea multă vreme şi atunci conducerea grupului va trebui să ia o măsură care să ducă la eliminarea pierderilor. Şi tare mă tem că această măsură va fi oprirea combinatului din Hunedoara.
De ce mergeţi pe acest scenariu pesimist?
În acest moment, piaţa din Europa este cam cu 25 la sută mai mică decât capacităţile instalate. Acestea sunt într-un fel confirmate şi de agenţia de evaluare Standard&Poor, care la sfârşitul lunii august arată că estimările anterioare au fost greşite, că piaţa este încă în scădere şi a declasificat ArcelorMittal pentru împrumuturi pentru investiţii la „nerecomandat“. Aceasta arată că declinul siderurgiei în Europa nu s-a încheiat, că grava criză prin care trecem continuă. Deci devine vital să ai piaţă, să ai comenzi şi să nu generezi pierderi. Pentru asta este necesar să ai capacitatea de producţie a unităţii încărcată la mai mult de 60 la sută. Or, Hunedoara, cu investiţia finalizată, se menţine la doar 28 la sută. Orice firmă există şi supravieţuieşte doar dacă face bani, dacă realizează profit. Este ca acasă. Dacă cheltui mai mult decât ai venitul, cineva trebuie să acopere gaura. Trebuie să te împrumuţi, cel puţin până crezi că ai posibilitatea să te redresezi. Dacă nu ai această posibilitate, atunci reduci cheltuielile. Or, la Hunedoara, reducerea cheltuielilor, a pierderilor, înseamnă în condiţiile actuale închiderea combinatului.
O ultimă întrebare. De ce faceţi publice aceste lucruri doar acum, iar când eraţi directorul general al combinatului hunedorean nu aţi spus nimic în acest sens?
Este foarte simplu. Pe de o parte, eu sunt educat să respect regulile de la locul de muncă. În cazul meu, fişa postului. Calitatea mea de angajat s-a încheiat la 1 aprilie. Pe de altă parte, am fost în permanenţă optimist, mai ales că era în derulare un program de investiţii. Primul moment în care am început să am îndoieli asupra viitorului a fost în februarie, când am aflat că investiţia în cilindrii de laminor a fost tăiată la jumătate, iar pentru cilindrii aprobaţi, nu era lansată încă o comandă de execuţie. Or, asta înseamnă că nu mai era posibilă asimilarea tuturor profilelor în acest an, aşa cum fusese planificat. Pentru a înţelege toată lumea problema cu cilindrii de laminor, am să fac o comparaţie: este ca şi când ai maşina, dar nu ai roţile.

14 comentarii la „Remus Păţan: „Tare mă tem că, într-un an, combinatul se va închide”

  • da d-le Patan,cam asa este din exterior,frumos spus,trist in acelasi timp,mai ales ca aceste vorbe vin din partea unui complice la starea de fapt in care se afla locul condus, pe bani frumosi, cativa ani buni,de catre dvs.
    rezultatul ,se afla spus din gura dvs.care cred ca nu are nici o remuscare,suna straniu,si ar trebui sa se autosesizeze cineva cu privire la starea jalnica a firmei pe care ati analizat-o mai sus.DAR daca mai erati manager acum mai spuneati asa ceva?DE CAND ati suferit aceste modificari in gandire DLE,EX,MANAGER,sau ati gandit (si actionat)DUPLICITAR
    ce ati semanat vreme de vreo 9 ani,de cand ati inceput sa coordonati activitatea de intretinere din firma si apoi intreaga activitate,se vede;ati promovat si agreat incompetenta,sistemul clientelar de pile si relatii,ati folosit persoane cunoscute din zonele pe care le-ati coordonat intrecut,persoane in majoritate slab pregatite,puse in locuri de munca unde nu corespundeau dar va satisfaceau dvs.increderea,iar zeci de oameni(buni meseriasi) au fost nevoiti sa plece din firma vazind modul nou pe care se cladeste firma,clientelar,pile,relatii,pa^ra si dihonia dintre oameni,incompetenta,hartogarii,socoteli contabilicesti care erau facute perfect pentru a prosti pe cei ce se perinda si in continuare pe la portile firmei cerand tot felul de minuni.
    minuni ,care fiind bine mestesugite de catre iscusitul carmaci,faceau sa para ca viitorul firmei sa para luminos, pe care,sa-mi fie zcuzata expresia,a-ti bagat-o(si firma si viitorul ei) in cacatul la care dvs.acum priviti cu repulsie,si nici nu recunoasteti cat de putin ca a-ti avea vreo contributie.BRAVOS.MAI MARE RUSINEA.BA MAI DATI SI SFATURI.dati dovada de un cinism cras,
    cei care au mai ramas culeg roadele bunului management de resurse,umane,tehnice,morale,spirituale,care a fost cladit sub atenta dvs.clarviziune si obladuire,avizate de cel mai vechi in functie din firma-vasnicul lider de sindicat-….SUNTETI DE RASU- PLANSU
    ati lasat in urma o situatie,un colectiv( uman,utilaje)uzat moral,fizic si psihic,un colectiv coordonat de persoane create dupa chipul si asemanarea proprie,care se bazeaza pe aceleasi criterii pe care le-ati aplicat si dvs.(nu le mai amintesc)
    DA dle.inginer ,partea din afara va folosit intermediar in procesul de dezmembrare(incet si sigur)a firmei(oamenii cei buni au plecat,s-au facut investitii cu utilaje care numai aici se dovedeau ca nu functioneaza,de ochii lumii,ecologizare facuta cu largi interese,,,,,,trist e ca nu ati luat masuri imediate,unilateral, atunci cand se impuneau cu adevarat,ci doar de ochii lumii,pentru a da exemplu cat de corect sunteti,pentru fapte neimportante,pentru intimidare si doar celor CARE NU FACEAU PARTE DIN ECHIPA DVS.
    practic situatia mai merge din inertie,poate si datorita unor interese care sigur le cunoasteti,dar care ar fi culmea se ni le spuneti.
    dar din 2014 parca se gata cu subventiile energetice la curent gaz,..si atunci normal ca nu le mai convine la patroni sa mai stea pela noi(show-ul a-nceput cu mechel,valcea,vizate fiind energofagele)(SCUZE pentru tonul mai virulent folosit si pentru deranjul creat persoanelor care se simt vizare,daca se simt)
    RESTUL E ISTORIE

  • Felicitari SCIROCO,RUSINE dle.EX MANAGER.Mai lasa-ne cu aparitiile tale jenante, nimeni nu te agreaza nici macar acum, dovada faptul ca nu ai niciun comentariu pro.AI SPUS CA ESTI UN OM EDUCAT dar nu reusesti sa recunosti ca de fapt ai plecat cu cutitul la gat si macar din bun simt ar trebui sa stii ca nu este frumos sa vorbesti asa despre o firma in care ai ocupat functia CEO.Latraii tai din firma pe care ai fost obligat sa o parasesti . ar trebui sa isi faca griji pentru viitorul lor in firma fiindca ti-ai pierdut orice urma de discretie a surselor tale de informatie din interior.

  • asa baieti hai sa-l balacarim pe singurul dir care ne a dat un pic de speranta la un moment dat

  • D-le Patan eu sunt pensionat mai demult.Banuiesc cam unde bateti si cred ca nu ar trebui sa va mai luptati.Batalia e pierduta demult asa cum bine stiti.Sperantele din anii trecuti sunt in final doar amagiri.Daca oamenii ar fi realisti si nu rai,plini de ura,ar intelege.
    Hunedoara a fost terminata incepand cu anii 90.Sunteti un om de valoare si imi pare rau ca ati ramas pur si simplu la pensie.

  • iti raspund eu dl scirocco sau sa-ti spun dl.Mititelu?
    Mata ce ai facut pentru firma asta in afara de scandal permanent?
    Ce treaba ai cu dl.Vaidos care este ales nu ca matale pe viata.Stiu oare cei din firma pe care zici ca-i reprezinti ca sindicatul matale era sindicat de familie?Si acum ce treaba are sindicatul asta snsmr cu sediul la Galati cu Hunedoara?Ca toata ziua esti la Galati!Si vorbesti acolo in numele celor de la Hunedoara.Pe cine reprezinti de la Hunedoara?Si dl.Patan asta parca te-a sprijinit.Sau ma insel?

  • dl Mititelu,e adevarat ca te-au dat afara?ca nu te mai lasa sa intri in fabrica?Parca coincide cu plecarea dl.Patan….

  • hai lasati prostiile si contradictiile.Ce se intampla cu orasul daca si combinatul pica?ICSH-ul e gata,alte firme mici sunt gata,ce o sa mai ramana?ce se poate face?

  • mai gigel de la pod,cred ca ne stim si ar trebui sa nu te bagi.ar trebui dupa cate ai facut sa stai cuminte.
    ca doar si tu ai participat la „evolutia”firmei nu?

  • Oare de ce nu suntem în stare să discutăm ce e important şi nu să ne atacăm între noi.chiar aşa dezbinati am ajuns?întrebaţi vă?

  • pana acum nu l-a contrazis nimeni pe sciroco?
    sa fie realitatea spusa in fata?
    s-ar putea.
    asteptam detalii…….
    macar simulacrul de mare manager sa-si tina ciocul mic sau sa se apuce de politica,poate o pune de una mica cu vechii parteneri de afaceri.

  • intrati pe forumul Hunedoarei pentru a discuta despre metalurgia hunedoreana, despre industria locala si sansele orasului de redresare, va asteptam cu drag! click pe nume

  • pana la urma cati oameni au dat afara nenorocitii de indieni?

  • Nu se mai poate face nimic,nu va faceti iluzii.
    s-a dat combinatul pe nimic iar indienii au facut bani.asta e tot.acum cand nu mai fac se vor cara.si cam asa e si la Galati,parca acolo socul e mai mare ca ei la privatizare erau combinat integrat.acum sunt semi si vor deveni laminor.
    toata economia tarii e asa.
    pt hunedoara totusi s-ar putea face ceva.dar numai cu ajutorul autoritatilor si legat de modul cum s-a respectat contractul de privatizare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura