Refugiile montane din Retezat, mai scumpe decât cele de pe Mont Blanc

Anamaria Nedelcoff

La mijlocul lunii octombrie a anului trecut, la cota 3.800, pe partea italiană a Mont Blanc-ului, a fost montat primul refugiu alpin ecologic tubular, de ultimă generaţie, proiectat şi fabricat de o echipă de arhitecţi italieni. Costurile de construire a refugiului alpin ecologic, cu tot cu studii de fezabilitate, proiectare, construcţie propriu-zisă şi transport al materialelor cu elicopterul până la 3.800 de metri se ridică, în bani româneşti, la suma de 925.000 de lei.
Reprezentanţii LEAPfactory, o companie italiană care proiectează, produce şi creează structuri modulare care au un impact minim asupra mediului, spun că acest refugiu este o mare realizare, în care materialele utilizate sunt la un standard ridicat, fiind folosite tehnologii sofisticate, care permit manipularea problemelor legate de temperaturile extreme şi dificultăţilor de instalare, având în vedere altitudinea şi poziţia lui în mijlocul unui gheţar.
Aşadar, în 2009, când a fost construit şi instalat pe Mont Blanc, preţul unui asemenea refugiu, cu tot cu documentaţia aferentă, ajungea, în bani româneşti, la 925.000 de lei. De ce amintim anul 2009? Pentru că în 2009, s-au acordat banii pentru construcţia bazei Salvamont de la Râuşor, licitaţia fiind câştigată de o firmă care în ultimi ani este abonată la execuţia lucrărilor finanţate de Consiliul Judeţean Hunedoara. Suma, cu tot cu TVA, pe care a plătit-o instituţia judeţeană pentru construirea bazei Salvamont amintite a fost de 1.102.412 lei. Deci, mai mult cu aproximativ 170.000 de lei, de cât a costat proiectarea, montarea şi instalarea celui mai modern, funcţional şi ecologic refugiu montan din lume, instalat la 3.800 metri înălţime, pe un gheţar din Mont Blanc.
Aşa stând lucrurile, este normal ca un contribuabil onest – care nu ştie cum se prăduiesc aici banii publici, şi cum îşi fac cei ajunşi la împărţitul bucatelor parte din aceşti bani – să se întrebe cum de baza Salvamont de la Râuşor a costat aşa de mult, deoarece este situată doar la 1.250 de metri altitudine şi a fost construită din materiale locale – piatră şi lemn –, transportul acestora făcându-se cu basculantele, drumul permiţând maşinilor în staţiune.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare