Comunitate

Război al nervilor între sindicat şi patronat, cu ITM în rol de arbitru

Natalia Bumbac

Neînţelegerile dintre Sindicatul „Speranţa” Orăştie şi administraţia societăţii Doc Tech Industry SRL Orăştie par a nu se mai încheia. Acestea au fost generate de expirarea Contractului Colectiv de Muncă (CCM) şi de refuzul conducerii firmei de a negocia un nou contract, susţine liderul sindicatului Constantin Stoica. Mai mult, liderul sindical amintit reclamă abuzuri şi încălcări ale legislaţiei muncii de către conducerea firmei, care în opinia sa au fost trecute cu vederea de către autorităţile statului.

Dacă lipsesc o oră, rămân fără bonuri de masă
„Contractul Colectiv de Muncă la SC Doc Tech Industry SRL Orăştie a expirat din luna iunie. De atunci şi până acum conducerea firmei s-a folosit de diverse tertipuri, ajungând până la a-mi interzice accesul în firmă, doar ca să nu negocieze acest contract. Odată cu negocierea şi semnarea CCM trebuiau crescute salariile, dar şi alte drepturi ale angajaţilor trebuiau negociate. În acest moment firma nu are semnat un CCM, liderului sindical nu i se permite accesul în unitate, sindicatul nu are sediu etc., lucruri care contravin cu Legea dialogului social. În plus, angajaţii care vor să se înscrie în sindicat sunt avertizaţi că li se desface contractul de muncă. Asupra celor înscrişi se fac presiuni să iasă din organizaţie ş. a.m. d.. Am făcut mai multe reclamaţii la ITM Hunedoara, să ia măsuri faţă de declaraţiile angajaţilor că au muncit la negru, sau că au fost discriminaţi la acordarea anumitor beneficii băneşti. Un alt abuz pe care l-am reclamat este că angajaţilor de la SC Doc Tech Industry SRL Orăştie li se taie bonurile de masă pentru o lună întreagă dacă lipsesc într-o zi o singură oră nemotivat. Vreau să adaug că dacă un angajator român funcţiona pe teritoriul Italiei şi avea angajaţi cetăţeni italieni şi făcea aceste abuzuri, sunt convins că autorităţile statului italian nu îşi abandonau propriii cetăţeni, lăsându-i pradă abuzurilor”, a concluzionat Constantin Stoica.

„Părţile trebuie să negocieze CCM”
Inspectorul şef al ITM Hunedoara, Adrian Bozdog, este la curent cu conflictul dintre cele două părţi. Mai mult, acesta susţine că toate reclamaţiile făcute de sindicalişti au fost verificate, fiind aplicate măsurile legale care s-au impus.
„Suntem la curent cu faptul că la societatea Doc Tech Industry a expirat CCM din luna iunie. A început procedura de negociere, doar că, neajungând la o înţelegere, sindicatul a făcut mai multe reclamaţii la ITM, pe care le-am verificat luând măsuri în consecinţă. Sancţiunile au fost pentru nerespectarea Codului Muncii, fiind dată o singură amendă conform art. 5 din Legea 467/2006. Nu au fost găsite dovezi privind reclamaţiile de muncă la negru. Reţinerea bonurilor de masă este prevăzută în CCM al unităţii la art. 35, care a fost semnat în 2013. Părţile trebuie să se aşeze din nou la masa negocierilor, Sindicatul Speranţa fiind reprezentativ pentru firma respectivă”, a declarat Adrian Bozdog.
Întrebat dacă ITM are atribuţii în verificarea clauzelor abuzive din CCM, Adrian Bozdog a afirmat că acest atribut revine instanţei de judecată. Doar că, Nicolae Constantin Stoica susţine în continuare că: „legalitatea articolelor din CCM, conform Legii 62/2011 este de atributul ITM, care este în măsură să constate acest lucru şi să sesizeze părţile semnatare ale contractului printr-o adresă scrisă.”
Rămâne de văzut cine va ceda în această luptă care durează de câteva luni de zile, iar, din păcate, singurii care până acum au avut de pierdut sunt angajaţii, aceştia nefiind în măsură să-şi apere drepturile fără a fi reprezentaţi de un sindicat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura