Rata şomajului în judeţ a ajuns la 3,74 la sută în luna iulie

24 august 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

La sfârşitul lunii iulie 2020, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara erau înregistraţi 6.435 şomeri (din care 3.695 femei), rata şomajului fiind de 3,74 la sută.
Comparativ cu luna precedentă, când rata şomajului a fost de 3,70 la sută, în această lună, s-a înregistrat o creştere cu 0.04 pp.
Din totalul de 6.435 persoane aflate în evidenţele AJOFM Hunedoara, 3.686 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2.749 erau şomeri neindem­nizaţi. În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, 1.837 şomeri provin din mediul rural şi 4.598 sunt din mediul urban.
Structura şomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv, astfel: sub 25 ani, 765 şomeri, între 25-29 ani, 360 şomeri, între 30-39, 1.008 persoane, între 40-49 ani, 1.960 persoane, între 50-55 ani, 1.496 şomeri şi peste 55 ani, 846 persoane.
Şomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înre­gis­traţi în evidenţele AJOFM Hunedoara 35,67 la sută, urmat de cei cu studii gim­naziale 23,93 la sută, iar 18,55 la sută au absolvit învăţământul profesional sau şcoli de arte şi meserii. Şomerii fără studii şi cu nivel de studii primare reprezintă 10,91 la sută din totalul şomerilor înregistraţi, cei cu studii superioare sunt 9,09 la sută, iar cei cu învăţământ postliceal sunt 1.85 la sută.
Structura şomerilor înregistraţi pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.478 persoane foarte greu ocupabile, 2.461 greu ocupabile, 1.243 mediu ocupabile, iar 1.253 sunt persoane uşor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor în­re­gistrate în evidenţele noastre. (AJOFM Hunedoara)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Peste 3.000 de candidaţi dau admitere la Academia de Poliţie

Pentru anul universitar 2020 – 2021, au fost aprobate 578 de locuri pentru a fi scoase la concurs, repartizate pe...

În spitalele din Simeria, Hunedoara şi Deva sunt 100 de bolnavi cu Covid-19

Situaţia s-a mai stabilizat în judeţ în ceea ce priveşte bolnavii de Covid-19, neînregis­trân­du-se cazuri noi în ultimile zile. Astfel,...

Primarul Florin Oancea: Elevii din Deva vor să meargă la şcoală, nu să facă ore de acasă

Adriana Năstase Primarul Devei, Florin Oancea, a declarat că se caută cele mai bune soluţii pentru redeschiderea în condiţii de...

Închide