Stiri

Rănite grav pe trotuar

Două femei din Simeria au ajuns în stare gravă la spital, după ce au fost lovite de o maşină, pe stradă.
Tragedia s-a produs ieri, înaintea prânzului, din vina unui şofer în vârstă de 65 de ani, care nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, tamponându-l şi proiectându-l, pe acesta, în afara drumului. În timpul derapajului, maşina a lovit două femei, rănindu-le grav. “Ajunşi la locul accidentului, paramedicii au găsit victimele în stare de inconştienţă şi fără acte asupra lor, astfel că, iniţial, nu a fost cunoscută identitatea acestora. Ulterior, am aflat că este vorba despre Mioara S., de 67 de ani şi Virginica H., de 59 de ani, ambele din Simeria”, a declarat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. În timp ce una dintre femei este în afara oricărui pericol, având doar o fractură de gambă, cealaltă este internată la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă, din Deva, fiind în comă, în urma politraumatismelor suferite. (C. Ghenea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura