Actualitate

Afinităţi periculoase

volodia
De la „codru-i frate cu românul”, mă rog, ce a mai rămas din el netransformat în mobilă sau lemn de foc, până la „românu-i frate cu furatul ca-n codru”, istoria a curs într-un firesc ce stârneşte fiori. Gigi Becali, latifundiarul împrăştiind în ochii oamenilor bancnote, aşa cum se dă cu orez la cununii, politician doar pentru amor propriu, a primit, în sfârşit, şi o condamnare serioasă, cu executare, pentru o golănie din care şi-a umplut buzunarele, buzunare transformate în brand lucitor.
Totul în spiritul legii, dar surpriză! Cetăţeni revoltaţi, pe ecrane de televiziuni revoltate, au declanşat un cor al furiei împotriva legii nesimţitoare care a îndrăznit să-l lege pe acest haiduc modern, iubitor de lux. Şi ce dacă a furat sau înşelat? Arestarea lui este considerată de corul cetăţenesc un abuz. Magistraţii, procurorii sunt puşi la zid şi consideraţi un rău social, pentru că au îndrăznit să considere că legea este la fel şi pentru boier Gigi de Pipera.
Acest val de perplexă iubire faţă de cel ce fură de la stat are resurse generoase în antecedente minore, prin comparaţie, în atitudinea unor angajaţi bugetari: „cum fentăm şi ziua de astăzi?”, „iau şi eu 100 de foi, două pixuri, un sac de ciment şi o anvelopă, că nu moare firma din atâta lucru”, „bagă, şefu, nişte prime de-o delegaţie la cabană, la un păstrăv”, „dă la fata nişte chitanţe de chiloţi, şosete sau şampon, decontăm la fraieri şi ne scoatem bani de vacanţă” şi tot aşa. De la acest stadiu, la trecerea unor contracte uriaşe ale statului în buzunarul amicilor miniştrilor, înstrăinare de terenuri, firme, clădiri ale statului prin tot felul de jonglerii pe hârtie, falimentarea unor companii de stat şi vânzarea lor, la preţ de cutie de chibrituri, între amici politici, nu e decât un pas: trecerea de la poziţia de cetăţean simplu, la cea de politician hămesit, fără scrupule.
Modelele româneşti admirate sunt toxice: şmecheri, hoţomani, „băieţi deştepţi” şi femei uşoare. Să nu le plângem de milă când sunt deranjate de lege?
„Cum să-l aresteze, domnule, pe Becali, că are familie şi a făcut biserici şi case!?”, strigă o voce revoltată. În preajmă, lângă un chioşc de ziare, un tânăr şopteşte axioma: „Fraier eşti dacă te prinde, nu dacă bagi mâna!”

One thought on “Afinităţi periculoase

  • Daca procesul lui Becali Gigi a durat 17 ani ,cei care au fost in acela-si dosar si in timpul acela munceau ca Ministrii in functii la stat ,ar trebui acum sa li se comfiste salariul care l-au primit lunar de la stat, timp de 17 ani si recuperata si pensia pe care au primit-o ,pentru ca ,au incalcat legea si statul i-a platit pana acum ca pe niste cetateni cinstiti , De urgenta va solicit comfiscarea averilor la acesti Interlopi cu legitimatie de la stat numiti Victor Babiuc si Dumitru Cioflina !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura