Ultima Ora

PSD a pierdut reprezentantul în Consiliul de Aministraţie al Spitalului Judeţean


Consiliul Judeţean Hunedoara a desemnat în şedinţa din 27 ianuarie reprezantanţii în consiliile de administraţie la mai multe instituţii subordonate, printre care şi pe cel de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Asta după ce fostul reprezentant, Petru Lobonţ, membru PSD, a demisionat de pe acest post.
Aşa cum era de aşteptat, dată fiind majoritatea pe care PSD o are în CJ Hunedoara, un total de 18 consilieri judeţeni, faţă de 15 ai PNL, propunerea social-democraţilor pentru CA al spitalului ar fi trebuit să câştige la vot. Doar că la numărarea voturilor, lucrurile nu au stat aşa. PSD l-a propus pe Gheorghe Basarab, iar PNL pe Ovidiu Vlad, aceştia fiind aleşi prin votul secret al consilierilor judeţeni. La numărătoare Ovidiu Vlad a obţinut 15 voturi din totalul celor exprimate, trei voturi fiind declarate nule, iar propunerea PSD a întrunit doar 12 voturi, din totalul celor prezenţi. Şi funcţia de membru supleant a revenit tot PNL, acesta fiind medicul Valentin Popescu.
Tot în şedinţa din 27 ianuarie a fost desemnat reprezentantul CJ Hunedoara în CA al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad, de data aceasta având câştig de cauză propunerea celor de la PSD. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura