Actualitate

Protestul salariaţilor de la APIA Hunedoara

Toţi funcţionarii de la APIA Hunedoara, de la centrul judeţean şi centrele locale, au protestat ieri timp de trei ore, în faţa sediilor. Manifestarea a fost una spontană şi a plecat de la nemulţumirile angajaţilor faţă de prevederile noii Legi a salarizării care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018.
Mai exact, susţin protestatarii, salariile celor de la APIA Bucureşti vor fi cu mult mai mari decât ale celor din agenţiile judeţene, deoarece vor fi calculate după două grile diferite. Ceea ce va crea discriminări salariale în rândul angajaţilor aceleiaşi instituţii, în condiţiile în care cea mai grea muncă este pe umerii celor de la judeţe.
„Cei din administraţia centrală vor avea salarii cu 33,5 la sută mai mari decât salariile angajaţiilor de la agenţiile judeţene. Cu toate că munca mai importantă o facem noi aici. Noi am fost prezenţi la serviciu zi şi noapte, în zilele de sâmbătă şi duminică. Există posibilitatea să fim trecuţi pe aceeaşi grilă, la fel ca angajaţii din alte instituţii precum ANAF, OPC, ANSVSA ş. a.. Am avut un dialog cu forurile superioare de la Bucureşti, care nu ne-au dat un răspuns favorabil. De aceea am decis să protestăm spontan”, a declarat Nicolae Nanu Păcurar, consilier superior în cadrul APIA Hunedoara. Acesta a mai arătat că din calculele lor, pe noua Lege a salarizării, veniturile angajaţilor agenţiilor judeţene pleacă de la 4.000 de lei brut, iar ale celor din Bucureşti de la 6.000 de lei. Nicolae Nanu Păcurar a mai spus că zi de zi, funcţionarii de la APIA Hunedoara vor protesta până când doleanţele lor vor fi luate în seamă. APIA Hunedoara are, la nivel de judeţ, 101 angajaţi, care lucrează în centrul judeţean şi în cele şapte centre teritoriale de la Brad, Deva, Hunedoara, Ilia, Orăştie, Petroşani şi Sântămăria Orlea. (N. Bumbac)

One thought on “Protestul salariaţilor de la APIA Hunedoara

  • Efectul de bumerang al obedientei si relei credinte manifestate de APIA.
    Am dori o statistica cu numarul micilor producatori agricoli care au mai ramas la APIA.
    Aceasta creatura socialista, are si a avut unic scop comasarea proprietatilor.
    In 59 aceasta s-a facut cu parul. Aia s-au dus.
    Neocomunistii astia comaseaza cu „parul subventiilor”, acordate cu PRECADERE viitorilor mosieri, indiferent cine vor fi ei.
    Toate „conditiile” converg , de peste 15 ani, spre lehamitea micului proprietar.
    Efectele incep sa se vada. Scopul initial a fost atins. Micii proprietari (prosti, da’ multi) s-au rarit. Au ramas „latifundiarii”, pe care VOI I-ATI NASCUT.
    Baieti, intelegeti ca nu mai puteti continua cu o schema de personal mai mare decat numarul beneficiarilor.
    De la infiintare ati modificat si „mutat” tarlale si proprietati , cum v-a dictat interesul.
    Ne tineati la usi , ne faceati prosti . Etc Etc Etc.
    Niste analfabeti angajati politic, isi permiteau sa ne jigneasca in fel si chip. Nici nu le pasa ca unii din „clienti” lucrau pe calculator cand angajatii APIA nu-si absolvisera Spiru Haret….
    Noi, am plecat. Nu am facut greve.
    Cum va asternura-ti, asa dormiti.
    Nici nu va salut.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura