ActualitateFlash

Promovarea judeţului Hunedoara prin ”Povestea Locurilor”

Maximilian Gânju

Un proiect întins pe mai bine de un an, derulat de un hunedorean care conduce o companie de promovare în Timişoara, urmăreşte promovarea turistică a judeţului Hunedoara, iar rezultatul întrece aşteptările. ”Povestea Locurilor” adună legendele obiectivelor turistice hunedorene şi le prezintă turiştilor, iar rezultatele s-au văzut imediat. În proiect au fost prinse şi persoane cu notorietate care au adus un plus de imagine judeţului.

”Povestea Locurilor” prezintă în detaliu obiectivele turistice ale judeţului, cum ar fi Castelul Corvinilor, Cetatea Deva, Sarmizegetusa Regia, zonele turistice montane ale judeţului, staţiunile de schi ori alte obiective cu potenţial turistic ridicat. Iniţiatorul propiectului este un tânăr din Petroşani, stabilit în Timişoara, care conduce o companie de strategie şi promovare, iar proiectul acesta este un ”cadou” făcut hunedorenilor.
”Judeţul Hunedoara este locul de formare al poporului român, un judeţ deosebit de important cu un potenţial turistic uriaş. Întreg proiectul este unul susţinut din fonduri private şi pune cu adevărat în valoare din punct de vedere turistic acest minunat loc al României. În proiectul «Povestea Locurilor» sunt atrenaţi specialişti, oameni competenţi cu experienţă în comunicare şi în promovare turistică. Acest proiect este unul deschis. Noi colaborăm cu autorităţile locale şi judeţene, cu investitori, centrele turistice, cu toţi factorii responsabili, indiferent de culoarea politică. Avem acelaşi scop – să punem cu adevărat în valoare judeţul”, a spus Daniel Roşca (foto), de la B2B Strategy, iniţiatorul proiectului. Promovarea se realizează deja pe o platformă on line şi s-a extins la nivel de ţară. Deja s-au văzut şi primele rezultate în această vară, dat fiind faptul că s-a reuşit în urma unei campanii de promovare bine pusă la cale, atragerea a numeroşi turişti în staţiunile de munte ale Văii Jiului.
”Ca un exemplu: Ce faci trei zile în Valea Jiului? Săptămână de poveste în Ardeal, cele patru locuri de vizitat neapărat în această vară, se termină în Valea Jiului. Un areal unic de 50 de kilometri lungime şi 25 lăţime de pădure… cel mai curat aer din România & cea mai bună experienţă de condus din România! este una dintre ofertele cu care am reuşit captivarea turiştilor”, a mai explicat Roşca. Cel mai important este că turiştii au fost ”convinşi” prin pachetele create de promotorul privat, să petreacă un sejur întreg în judeţ, şi nu doar una sau două zile. Acest aspect este deosebit de important, după cum a arătat şi administratorul public al judeţului Hunedoara. Costel Avram a spus încă de la preluarea mandatului că judeţul este poate cel mai bogat din ţară în ceea ce priveşte oferta turistică, însă nu reuşeşte pe deplin să ”capteze” turiştii pe o perioadă mai lungă de o zi sau două, iar acest lucru trebuie remediat într-un timp cât mai scurt.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura