„Proiectele MAE vizeazã aducerea serviciilor consulare la standarde europene”

Referitor la ultimele măsuri luate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) pentru românii din afara ţării, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul electoral, deputatul PSD, Natalia Intotero (foto), vicepreşedinte al Comisiei pentru politica externă a Camerei Deputaţilor, a răspuns întrebărilor redacţiei MESAGERUL HUNEDOREAN.  05 Natalia Intotero 1

Redacţia: Românii care se află temporar sau permanent în afara graniţelor ţării s-au plâns mereu de birocraţia consulară. S-a schimbat ceva în acest plan?
Natalia Intotero: Din 2012, toate proiectele derulate de MAE au urmărit să faciliteze cât mai mult posibil accesul cetăţenilor români la serviciile consulare şi de asemenea îmbunătăţirea permanentă a calităţii acestora la standarde europene. Cu acest scop ministerul a acţionat pe mai multe direcţii. Prima dintre ele a fost înfiinţarea de consulate noi. Luna trecută alte trei consulate au fost înfiinţate la  Bari – în Italia, la Stuttgart – în Germania şi la Manchester – în Marea Britanie. Tot în ajutorul cetăţenilor români stabiliţi în străinătate  vine şi programul „Secţia consulară mai aproape de casa ta!”. Începând din 2015, MAE a oferit ambasadelor posibilitatea de a organiza consulate itinerante. Sunt vizate, în primul rând, familiile care au copii minori şi cărora le este mai dificilă deplasarea la ambasadă sau la consulat din cauza distanţei. În funcţie de numărul solicitărilor, ambasada face o planificare pe ore, urmând ca fiecare solicitant să fie informat cu privire la programul deplasărilor.

Redacţia: Guvernul derulează o campanie de informare intitulată “Un SMS îţi poate salva viaţa”. Ce spuneţi despre aceasta?
Natalia Intotero: Campania face parte din Proiectul “Călătoreşte în siguranţă”. În cadrul acestui proiect, ministerul pune la dispoziţie cetăţenilor români care călătoresc în străinătate o aplicaţie ce poate fi descărcată gratuit din „App Store” şi „Google Play” de pe www.mae.ro. Prin această aplicaţie, MAE îşi propune să informeze în timp real cetăţenii prin SMS asupra stării de alertă din anumite state, precum şi asupra posibilităţii de a contacta misiunile diplomatice şi oficiile consulare pentru a primi asistenţă consulară de specialitate. Este un serviciu de alertă prin SMS care poate face diferenţa în situaţii extreme între viaţă şi moarte. Efectiv, “Un SMS îţi poate salva viaţa”. Toate aceste măsuri ale MAE au un singur scop: asigurarea, la standarde europene, a serviciilor de asistenţă şi protecţie în favoarea cetăţenilor români, oriunde s-ar afla ei.

Redacţia: Ce este Celula de criză a MAE?
Natalia Intotero: Necesitatea de a avea la dispoziţie o structură capabilă să intervină în momente critice pentru a proteja şi sprijini cetăţenii români aflaţi în dificultate este o prioritate absolută pentru Guvernul României. Devenit activ în septembrie 2012, Centrul consular de crize sau “Celula de criză a MAE” a gestionat şi soluţionat situaţii extrem de complexe şi cu grad ridicat de pericol, apărute în diferite zone ale lumii. Accidentul rutier din Muntenegru din iunie 2013, răpirea echipajului mixt de pe petrolierul MT Kerala pe ruta Angola-Nigeria, în ianuarie 2014, accidentul rutier din Ungaria, în februarie 2014, operaţiuni de evacuare a cetăţenilor români şi a membrilor familiilor lor din Fâşia Gaza în iulie-august 2014 – sunt doar câteva exemple de situaţii de criză soluţionate cu succes.

Redacţia: Săptămâna trecută, Camera Deputaţilor a dat adoptat Legea privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul electoral. Ce aspecte mai importante reglementează această lege?
Natalia Intotero: La elaborarea acestei legi au fost luate în considerare şi standardele internaţionale şi europene în materie, precum şi experienţa şi jurisprudenţa unor state precum Germania, Irlanda, Belgia, Slovenia, Ungaria, Danemarca, Polonia şi Mexic. Principalele aspecte reglementate de noua lege sunt: tipurile de alegeri la care se va utiliza votul prin corespondenţă; categoriile de alegători care beneficiază de posibilitatea de a-şi exercita dreptul de vot prin corespondenţă; modalitatea de înregistrare în evidenţele electorale; modalităţile de informare a alegătorilor din străinătate cu privire la procedura exercitării dreptului de vot prin corespondenţă; procedura de transmitere către alegători a materialelor necesare votării; procedura de exprimare a opţiunii de vot ş.a. Desigur, legea este perfectibilă şi vom putea identifica eventualele puncte de remediat numai în cadrul concret al unui scrutin electoral. Vom vedea anul viitor cum se vor derula procedurile de vot şi, dacă va fi necesar, vor fi efectuate ulterior şi modificări.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.