Program special la complexul Aqualand în minivacanţa de Paşti

10 aprilie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Zilele declarate nelucrătoare, de care angajaţii urmează să beneficieze în minivacanţa de Paşti, de anul acesta, vor fi patru la număr. Salariaţii de la stat, dar şi cei din mediul privat se vor bucura de câteva zile libere, cu ocazia sărbătorilor pascale. Numai bune pentru o bălăceală, s-au gândit cei de la Aqualand Deva.
„Dat fiind faptul că în acest an Paştele este însemnat în calendarul ortodox în data de 28 aprilie, iar Vinerea Mare a devenit zi liberă, potrivit legii, ne-am gândit ca programul Complexului acvatic să fie unul cât mai accesibil pentru distracţie. Astfel, în 26 aprilie (vineri), orarul de funcţionare este de la 9 la 22, în 27 aprilie (sâmbătă), e de la 10 la 18, în 28 aprilie (duminică), de la 12 la 22, în 29 aprilie (luni), de la 10 la 22, iar în 30 aprilie (marţi), de la 9 la 22. Totodată, de 1 Mai, le propunem tuturor celor care vor să se bucure de o atmosferă deloc muncitorească, să vină la bălăceală între orele 9 şi 22. Oferta noastră este diversificată, fiind dedicată atât celor mari, cât şi celor mici. Iar pentru că tradiţia e ca de 1 Mai, lumea să vrea să facă baie în mare, venim cu o alternativă foarte bună şi la tarife net inferioare unui sejur pe litoral. Am adus marea la Deva, întâmpinând doleanţele clienţilor cu bazinul cu valuri. Datorită adâncimii treptate a bazinului, toată lumea, indiferent de vârstă, se poate simţi ca la mare, timp de 10 minute la fiecare oră. Valurile au o înălţime de 70 de cm. Mai adăugăm tobogane, jacuzzi, sauna etc., iar programul de distracţie devine complet. Rezervări se pot face la telefon 0736/927.972. Vă aşteptăm în minivacanţă”, a spus Irinel Faur, directorul Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva, entitate în cadrul căreia funcţionează Complexul Aqualand.
Amintim că vizitatorii au la dispoziţie şapte bazine de agrement cu diferite adâncimi (pentru copii şi adulţi) şi o suprafaţă de 1.500 mp cu şezlonguri şi pardoseală încălzită. Temperatura apei este între 32 şi 35°C.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Staţiunea Parâng ar putea avea reţea de apă şi canal cu sprijinul Consiliului Judeţean

Administraţia publică locală din Petroşani nu are banii necesari unui astfel de proiect şi a cerut sprijin Consiliului Judeţean Hunedoara.

Excepţii în dosarul ”Mineriada“ din 13-15 iunie 1990

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au amânat pronunţarea pe excepţiile ridicate de părţile implicate în dosarul...

Bulina neagră, 11.04.2019

Moise Ţală, cetăţean din municipiul Vulcan Pentru că a fost găsit vinovat de instanţa de fond de complicitate la spargerea...

Închide