Politica si administratie

PRM Hunedoara şi-a stabilit candidaţii la primãriile din Valea Jiului

Natalia Bumbac 05 prm andronache p5

Organizaţia PRM Hunedoara şi-a stabilit candidaţii la alegerile locale pentru cinci localităţi urbane din sudul judeţului, cu excepţia municipiului Petroşani. Potrivit liderului organizaţiei, Emanoel Andronache, este posibil ca în perioada următoare PRM Hunedoara să se alieze cu alte partide mici, totul pentru a face faţă bătăliei electorale, care se anunţă destul de dură, date fiind alegerile dintr-un singur tur.
Ridzi, susţinut de PRM Hunedoara?
„Pentru Primăria Uricani va candida profesoara Felicia Neagu, iar pentru Lupeni profesorul Ionuţ Năsălean. La Primăria Vulcan a fost desemnat să candideze maistrul minier Ion Florian. Pentru oraşul Aninoasa am stabilit că va candida consilierul local Maria Gudacu, iar la Petrila voi candida eu. La Primăria Petroşani nu am desemnat un candidat, aici existând posibilitatea să facem alianţă cu alte formaţiuni politice, împreună cu care vom susţine un singur candidat. Pot spune că suntem în relaţii bune cu actualul primar Tiberiu Iacob-Ridzi. Este posibil să facem alianţe şi pentru alte primării, iar candidatul nostru să meargă pe lista de consilieri locali. Dar asta nu depinde doar de noi, apele politicii fiind foarte tulburi, iar candidaţii se mişcă de la un partid la altul. Pentru partea de nord a judeţului, candidaţii vor fi desemnaţi până la sfârşitul lunii ianuarie”, a afirmat Emanoel Andronache, preşedintele PRM Hunedoara şi secretar executiv în Biroul Naţional al Partidului. Acesta a mai precizat că a lansat un apel către partidele mici, UNPR, ALDE şi PMP, cu care ar fi dispus să se alieze în bătălia electorală de la locale. Asta, pentru a putea face faţă în competiţia cu coloşii politici, PSD şi PNL, care au ţinut frâiele guvernării mulţi ani la rând, fără nici un rezultat, susţine liderul PRM Hunedoara.

One thought on “PRM Hunedoara şi-a stabilit candidaţii la primãriile din Valea Jiului

  • Sic transit gloria mundi ! In traducere libera: Asa a trecut grigore muntii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura