Politica si administratie

Vochiţoiu: Mineritul din Valea Jiului nu se va închide

Falimentul Complexului Energetic Hunedoara nu este o soluţie în acest moment, afirmă senatorul UNPR din Valea Jiului, Haralambie Vochiţoiu (foto). Acesta i-a asigurat pe mineri şi energeticieni că actualul Executiv caută soluţiile pentru salvarea companiei.05-vochitoiu
Senatorul Haralambie Vochiţoiu a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la finele săptămânii trecute, la Petroşani, că mineritul din Valea Jiului are viitor şi i-a asigurat pe mineri şi energeticieni că-şi vor păstra locurile de muncă şi-şi vor primi salariile. Acesta se bazează pe discuţiile purtate cu actualul ministru al Energiei, iar pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara mai sunt soluţii chiar dacă se află în insolvenţă.
„Mi-am atras critici că mă ocup şi de alte probleme decât de CEH. Pentru mine, problema CEH este una permanentă şi am avut o întâlnire cu ministrul Energiei, iar Guvernul este preocupat de Complexul Energetic Hunedoara. Falimentul nu este o opţiune în acest moment şi oamenii nu vor rămâne pe drumuri, vor munci şi vor avea salarii. Că unii îşi vor pierde din contracte, că-şi vor pierde din lux, e altceva. Deja la Bruxelles am informat de ce se întâmplă şi nu este riscul de faliment al CEH şi nici măcar al minelor. Aşa, în situaţia de avarie, societatea nu se va scufunda şi sarcina mea este să fac lobby ca banii să fie dirijaţi încoace, ca oamenii să-şi primească pensiile şi salariile ”, a declarat senatorul UNPR, Haralambie Vochiţoiu.
Complexul Energetic Hunedoara a cerut intrarea în insolvenţă din cauza datoriilor de peste 1,2 miliarde lei pe care le înregistrează. În cadrul companiei lucrează circa 6.300 de angajaţi la termocentralele Mintia şi Paroşeni, precum şi la minele de cărbune Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan din Valea Jiului. (M. Gânju)

2 comentarii la „Vochiţoiu: Mineritul din Valea Jiului nu se va închide

  • Haralamb esti sau turnator la Bruxelles sau purtator de cuvant polit(ru)c al unui ministru „teknokrat” ???
    Voi , TOTI, politicienii din judetul Hunedoara , taceti din gurita , nu va mai laudati cu ce nu puteti face.
    Ati mancat , TOTI, kkt cu lopata 25 de ani, si ca in toata istoria , noi muritorii platim.
    Incercati in al 12 lea ceas, TACETI.

  • Mortii matii de jigodie. daca vrei sa faci ceva bun pentru ppulatia Vaii FA INFARCT!!!!!!!!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura