Politica si administratie

PRIORITĂȚILE NOASTRE PENTRU EDUCAȚIE

Există un citat celebru al lui Heraclit din Efescare spune că educaţia este un al doilea soare pentru cei care îl avem. Pe măsură ce ne apropiem de anotimpul rece, îmi doresc mai mult decât orice ca soarele să răsară și să rămână pe cer pentru această generație de copii și tineri, care au avut ghinionul teribil să prindă pandemia din băncile școlii.
Partidul Social Democrat susține învă­țământul cu prezență fizică, într-un mediu sigur pentru toți elevii și studenții. În discu­țiile pentru conturarea unei noi majorități parlamentare, insistăm pe trei direcții majore pentru educație.
Asigurarea condițiilor necesare pre­zen­ței fizice în școli este prioritară, punând în aplicare toate măsurile care țin de crearea condițiilor igienico-sanitare la nivelul uni­tăților de învățământ.Testarea elevilor, pro­fesorilor si personalului nedidactic trebuie realizată săptămânal.
Descentralizarea reală a deciziilor privind închiderea unităților de învățământ la nivelul consiliului de administrație al școlii, cu avizul autorității de sănătate publică și consultarea tuturor factorilor implicați.
Asigurarea egalității de șanse în ceea ce privește accesul la educație pentru toți elevii din țară indiferent de mediul de pro­veniență.
Avem pregătite 15 măsuri realiste care să asigure o linie educațională sigură și consecventă până în 2024. Strategia de testare, orele remediale, cabinetele me­di­cale și consilierii școlari, conectivitate pen­tru toate localitățile și un sistem accesibil pentru educație online sunt câteva dintre proiectele esențiale pe care le propunem. Mai întâi, trebuie să stabilizăm învăță­mân­tul, să îi asigurăm condițiile de lucru indi­fe­rent de situația sanitară, iar apoi putem începe să conlucrăm spre noi orizonturi.

Natalia-Elena INTOTERO
Deputat PSD Hunedoara
Președintele Comisiei pentru învățământ

2 comentarii la „PRIORITĂȚILE NOASTRE PENTRU EDUCAȚIE

  • În 30 de ani ați făcut praf învatamantul și educația!

  • Eu spun sa creati un serviciu condus de Radu Barb, omul este eficient in orice de la imobile pt bussiness in Simeria, pana la expozitii etnografice. E imperios necesar sa creati un serviciu pt el, va administra cu elan muncitoresc si va pune pe picioare educatia!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura