Prinşi în flagrant de poliţiştii locali din Deva

5 decembrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Poliţiştii locali au pus mâna pe indivizi chiar în timp ce încercau să fure piese de la o maşină aflată într-o parcare de lângă Spitalul Judeţean Deva.

Incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marţi, iar cei doi suspecţi reuşiseră să fure mai bine de jumătate de maşină. Este vorba de un autoturism Trabant, iar hoţii s-au gândit că nu-I va reclama nimeni.
Astfel, la adăpostul întunericului, cei doi au demontat motorul, scaunul pasagerului, bara din faţă şi alte piese ale maşinii, pe care le-au ascuns după tomberoanele de colectare a gunoiului menajer din zonă. Însă nu au avut norocul să plece cu prada. Ei au fost prinşi în flagrant de echipajul Poliţiei Locale Deva, ajuns la faţa locului în urma unei sesizări telefonice. ”La vederea oamenilor legii, unul dintre bărbaţi a luat-o la fugă, însă a fost urmărit şi prins de poliţistul local. Luaţi la întrebări, bărbaţii au recunoscut că au plecat prin oraş cu scopul de a face bani şi că urmau să vândă piesele maşinii la fier vechi”, a explicat Dana Golea din cadrul municipalităţii Deva. Suspecţii sunt cercetaţi acum pentru furt de către poliţiştii din Deva. (M. Gânju)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Karate: Deveni pe podium la Cluj Napoca

Sala Sporturilor „Ioan Damian“ din Cluj Napoca a găzduit recent întrecerile unei competiţii internaţionale de karate, Romanian Centennial Open, întreceri...

Antrenor nou la Autobergamo Deva

Conducerea clubului Autobergamo Deva a anunţat numirea unui nou antrenor care va sta pe banca tehnică a formaţiei devene în...

Universitatea din Petroşani, invitată din nou la Cotroceni

Instituţia va fi parte în proiectul naţional „România Educată“, un proiect iniţiat chiar de preşedintele ţării. Astăzi, la Palatul Cotroceni,...

Închide