Prinsă conducând fără permis o maşină furată

Maximilian Gânju

O femeie, de 37 de ani, din Petrila, riscă să înfunde puşcăria după ce a fost prinsă conducând pe un drum din mica localitate minieră, deşi nu are permis. Poliţiştii au constatat că, pe lângă conducere fără carnet, aceasta furase maşina.

Totul s-a întâmplat marţi seara, în Petrila, iar femeia a fost prinsă după ce s-a dat singură de gol. Circula pe Strada Minei cu maşina furată, iar odată ajunsă într-o intersecţie, cum nu are carnet, a trecut fără să acorde prioritate unui biciclist şi l-a luat pe capotă.
”Poliţiştii au stabilit faptul că, autoturismul era condus de către o femeie în vârstă de 37 de ani, din Petrila, care a declarat verbal faptul că nu posedă permis de conducere. Biciclistul nu a suferit vătămari corporale, fiind doar speriat, şi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Hunedoara.
Şoferiţa le-a spun poliţiştilor că a luat cheile de la autoturismul iubitului ei cu intenţia de a ajunge în municipiul Petroşani. Femeia a fost testată şi s-a constatat că nu băuse, însă nu scapă de răspundere. Pe numele ei a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furtul în scop de folosinţă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.