Prinşi cu prada asupra lor
Nicoleta Popa
Doi tineri din Uricani sunt cercetaţi penal, după ce au furat dintr-o locuinţă bani şi bijuterii din aur în valoare de 10.000 de lei. Cei doi, o tânără de 26 de ani şi un minor de 16 ani, au profitat de faptul că proprietara vilei din Petroşani a ieşit să îşi plimbe câinele, lăsând uşa de la intrare neasigurată, şi au pătruns în imobil ziua în amiaza mare.
Negociau cu o brăţară de aur
Suspecţii au fost depistaţi în trafic, în apropierea zonei Aeroport, la doar o zi de la comiterea furtului, iar prejudiciul a fost recuperat integral. Aceştia au fost prinşi chiar în momentul în care negociau achitarea contravalorii unei curse de taxi, oferind unui taximetrist o brăţară de aur, ca să îi ducă la Târgu-Mureş. Cei doi aveau de gând să părăsească locuinţa de la Petroşani şi să plece la Târgu-Mureş. Dat fiind că în urma percheziţiei corporale s-au găsit asupra lor banii şi bijuteriile furate, tinerii au fost nevoiţi să îşi recunoască fapta. Poliţiştii au întocmit împotriva lor un dosar penal, şi sunt cercetaţi în stare de libertate, pentru furt calificat.
Pentru a nu deveni victime ale acestui tip de infracţiuni, poliţiştii recomandă asigurarea corespunzătoare a căilor de acces în locuinţă (mai ales dacă locuiţi la parter sau la casă), inclusiv prin montarea de grilaje metalice şi sisteme de alarmă anti-efracţie şi să nu păstraţi în casă sume mari de bani.