Actualitate

Prinşi beţi criţă la volanul maşinilor

Maximilian Gânju

Aproape că nu există sfârşit de săptămână în care poliţiştii să nu descopere şoferi fără permis sau băuţi la volan. Nici weekendul trecut n-a făcut excepţie. Astfel, încă de la primele ore ale dimineţii, oamenii legii au depistat în trafic, în comuna Teliucu Inferior, un bărbat în vârstă de 49 de ani care conducea un autoturism, deşi era băut bine. În urma testării, aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0,90 mg/l, alcool în aerul expirat.

Un alt şofer din Călan, de 31 de ani, a fost prins în municipiul Hunedoara. Şi acesta avea o alcoolemie de dosar penal, respectiv 0,88 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Un bărbat de 32 de ani, din Aninoasa, s-a urcat beat criţă la volanul maşinii şi a pornit la plimbare prin oraş. Dar n-a ajuns prea departe, oprindu-se în gardul unui imobil. După accident a încercat să fugă, însă a fost văzut de un agent de poliţie din cadrul Formaţiunii Rutiere Petrila, care, deşi se afla în timpul liber, a acţionat.
”Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 1,01 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul de Urgenţă Petroşani, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Poliţiştii au mai constatat că individul nu avea nici permis de conducere. În toate cele trei cazuri, au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura