Prins de polițiști pescuind în fântâna arteziană
Un tânăr din municipiul Lupeni a stârnit amuzamentul șoferilor și al trecătorilor o bună bucată de timp, într-o mare intersecție din Timișoara, până când și-a făcut apariția un echipaj al Poliției Locale, alertat de blocajul produs.
Polițiștii l-au găsit pe tânăr în timp ce pescuia pe șosea, în apropierea unei fântâni arteziene. Polițiștii au descoperit că bărbatul consuma droguri, iar de aici și faptul că voia să pescuiască ceva din fântâna arteziană. De altfel, analizele de specialitate realizate de Laboratorul de Analiză a Drogurilor au arătat că substanța vegetală era cannabis.
Hunedoreanul a fost dus în arest pentru 24 de ore iar mai apoi la anchetă. Numai că nu-și mai amintea nimic. Și-au amintit în schimb polițiștii locali. Cum avea o condamnare anterioară dictată de Judecătoria Petroșani, hunedoreanul a fost la un pas de a ajunge într-un penitenciar pentru 1 an și 4 luni. A făcut apel, iar judecătorii au dispus ca pedeapsa cu executare să fie transformată într-una cu suspendare. (M. Gânju)