Actualitate

Primul termen în dosarul de omor de la Orăştie

Maximilian Gânju

Un tânăr de 20 de ani, din Orăştie, a fost ucis cu o lovitură de cuţit de un rival, după ce agresorul îl mai ameninţase cu moartea. Individul se află în arest iar ieri a ajuns în faţa magistraţilor.
Dosarul de omor a fost înregistrat la Tribunalul Hunedoara, iar la primul termen de judecată, nu mai puţin de şase rude ale tânărului ucis s-au constituit parte civilă în proces, dar şi unitatea medicală din Orăştie. Autorul crimei, Florin Dorin Kovacs (foto), de 32 de ani, din Orăştie, este judecat în stare de arest preventiv. Potrivit anchetatorilor, tragedia s-a petrecut din cauza consumului de alcool. Suspectul îl mai ameninţase cu moartea pe tânăr şi în cele din urmă şi-a dus la îndeplinire planul. Între cei doi tineri a izbucnit o ceartă, iar mai apoi victima a plecat la cumpărături. Când s-a întors spre casă a fost aşteptat de Kovacs, care avea asupra sa un cuţit. Fără să stea pe gânduri, bărbatul i-a înfipt cuţitul în piept. Nimeni nu a intervenit. Tânărul de 20 de ani a zăcut pe caldarâm până o persoană, potrivit unor unor martori oculari, l-a luat pe un scuter şi l-a transportat la Spitalul din Orăştie. Din păcate, medicii nu i-au mai putut salva viaţa, acesta decedând la puţin timp după ce a ajuns la unitatea medicală.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura