ActualitateFlash

Primul pas spre un spital european

Cristina Ghenea
 
Pacienţii hunedoreni care ajung acum la secţiile Interne I şi II din Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva vor beneficia de condiţii care ating standardele europene. Asta, după ce, ieri, a avut loc, în prezenţa conducerii spitalului şi a unor oficialităţi locale, inaugurarea celor două secţii, care au fost supuse „tratamentului” de reabilitare şi modernizare.
Începutul unui mare proiect de modernizare
Cu o capacitate de 110 paturi, secţiile aflate pe o suprafaţă de 3.100 metri pătraţi au fost reabilitate de la cap, la coadă, în cadrul unei investiţii de peste şapte milioane de lei. Cele două secţii funcţionează pe trei nivele şi au 28 de saloane, cu câte trei şi patru paturi, 26 de grupuri sanitare, două săli de mese şi lift. Plata lucrărilor a fost asigurată din cele 100 de milioane de lei – fondurile alocate de către Guvernul ţării pentru reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă. „Ministerul Sănătăţii are aici în derulare un amplu proiect de reparaţii capitale. Întregul spital va fi reabilitat, astfel că într-un an-doi, vom beneficia de o instituţie medicală care atinge cele mai înalte standarde europene. Astăzi (n.r. ieri), facem primul pas în această direcţie şi anume, inaugurăm Secţiile I şi II de Interne, a declarat înainte de tăierea panglicii inaugurale, Silviu Didilescu, managerul spitalului.
Liberalul Moloţ felicită Guvernul
La rândul său, doctorul Ioan Demeter, directorul medical al spitalului devean, declarându-se mulţumit de felul în care arată acum cele două secţii, a ţinut să le amintească celor prezenţi că au fost persoane care s-au îndoit că proiectul de reabilitare va fi dus până la capăt. „Chiar dacă, iniţial, mulţi s-au îndoit de faptul că proiectul ar putea fi terminat, uite că am reuşit”, a declarat doctorul Demeter.
Printre oficialităţile prezente la inaugurare s-a numărat şi Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean, care a declarat, cu această ocazie, că felicită actualul Guvern. „Recunosc că datorez mulţumiri Guvernului pentru această investiţie. Banii nu au miros sau culoare şi nu contează de unde vin, atâta timp cât vin în judeţul Hunedoara”, a precizat preşedintele Moloţ.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura