ActualitatePolitica si administratie

Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi: Petroșaniul nu face parte din nici o conspirație

Mai multe orașe din România plănuiesc să elimine carnea, lactatele și mașinile. Astfel, 100 de orașe au fondat o coaliție numită C40 Cities Climate Leadership Group (C40), care și-a stabilit o „țintă am­bi­țioasă” pentru a atinge obiectivele WEF până în 2030, scriu cei de la HotNews.ro.

Fără mașini personale
Pentru a atinge „Obiectivul”, orașele C40 s-au angajat ca rezidenții lor să respecte următoarea listă de reguli obligatorii: „0 kg consum de carne”; „0 kg produse lactate”; „3 articole vestimentare noi de persoană pe an”; „0 vehicule private” deținute; „1 zbor pe distanță scurtă (mai puțin de 1.500 km) la fiecare 3 ani/persoană”. Obiectivele ora­șelor C40 pot fi găsite în raportul „Viitorul con­sumului urban într-o lume cu 1,5°C ”, pu­bli­cat pentru prima dată în 2019 și reafirmat în 2023. Forumul Economic Mondial a pre­zentat orașele C40 pe site-ul său web, iar la primele 100 de orașe, care au fondat pro­iectul, s-au alăturat și altele, numărul lor tre­când în prezent de 1.100. Pe această listă găsim numeroase orașe din România, care au aderat până acum la regulile „zero carne, zero lapte, zero mașini”: Aiud, Alba Iulia, Bîrlad, Botoșani, Brașov, Buzău, Câmpina, Cluj Napoca, Constanța, Iași, Lugoj, Moinești, Petroșani, Pitești, Suceava, Tulcea, Zalău.

C40 are planul de a „salva planeta”
C40 Cities are planul de a „salva planeta” cu un set de „reforme” care să fie introdus în marile orașe ale lumii, reforme care să fie adoptate cu scopul de a reduce la jumătate emisiile de gaze cu efect de seră până în 2030. Scenariul avut în vedere: fără mașini, fără lapte, fără carne și apoi o reducere drastică și a achiziției de haine noi, a căror producție provoacă emisii. Oamenii își vor putea cumpăra doar trei articole de îm­bră­căminte noi/an. Obiectivul eliminării cărnii, a lactatelor și a vehiculelor personale până în 2030 „se bazează pe o viziune viitoare a producției eficiente din punctul de vedere al resurselor și pe schimbări de anvergură în comportamentul consumatorilor”, se arată în raport, citat de ziarul romanesc.de. C40 este o rețea globală de primari care repre­zintă un sfert din economia globală și in­clude aproape 100 de orașe plus 1.143 de orașe și guverne locale care s-au alăturat progra­mului C40 „Cities Race to Zero”. Ora­șele care se în­scriu la „Cities Race to Zero” se angajează, printre altele, să mențină în­călzirea globală sub obiectivul de 1,5°C al Acordului de la Paris.
Edilul șef al Petroșaniului a reac­ționat imediat după informația respectivă.
„O informație complet falsă, preluată de mai multe site-uri de știri naționale, include municipiul Petroșani pe o listă cu mai multe orașe din România care s-ar fi angajat ca până în anul 2030 să elimine carnea, lac­tatele și mașinile. Informația vehiculată este aberantă și se înscrie în registrul dezin­for­mărilor și al teoriilor conspiraționiste de care abundă în ultima vreme mediul online.(…) Nu am semnat niciodată vreun do­­cument prin care municipiul Petroșani să fie parte dintr-un proiect sau plan național sau european în acest sens. Nu s-a pus vreodată această problemă și nici nu există așa ceva! Petroșaniul NU face parte și nu a făcut vreodată dintr-o conspi­rație de acest gen. Noi, administrația publică lo­cală, dorim să aducem bună­starea locuitorilor aces­tui oraș, prin proiectele și pro­gramele pe care le implementăm, dar fără a le îngrădi în vreun fel liberul arbitru”, a scris pe Facebook Tiberiu Iacob-Ridzi (foto), primarul municipiului Petroșani. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura