FlashPolitica si administratie

Primarul municipiului Petroşani a trecut la UNPR

tiberiu-iacob-ridzi_mare-20080329-041424Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, şi-a depus  adeziunea şi este membru cu acte în regulă al Organizaţiei UNPR Hunedoara. Primarul din Petroşani a fost membru PDL, însă a demisionat în acest an din toate funcţiile de conducere pe care le avea în partid, iar acum demisionat și rândul democrat.liberalilor.

„Da, este adevărat, a trecut la UNPR şi este în sprijinul preşedintelui Victor Ponta. Orice pentru victoria lui Victor Ponta, iar dacă baţi la uşa UNPR-ului şi dovedeşti că eşti de bună credinţă nu contează cum te cheamă. Avem şi noi calculele noastre politice, are şi el, iar eu spun că este un câştig pentru noi. Vreau să fie de bun augur pentru victoria lui Victor Ponta”, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, senatorul Haralambie Vochiţoiu, preşedintele UNPR Hunedoara.

Potrivit acestuia nu s-a pus problema unei funcţii în partid pentru primarul municipiului Petroşani, cel puţin deocamdată. „O să discutăm, nu s-a pus problema încă de funcţii, dar o să vedem, o să discutăm”, a mai declarat liderul UNPR Hunedoara. De cealaltă parte, Tiberiu Iacob Ridzi s-a abţinut de la comentarii, confirmând însă adeziunea sa la UNPR.

Tiberiu Iacob Ridzi a obţinut trei mandate de primar al municipiului Petroșani candidând pe listele PDL. La începutul acestui an, Iacob Ridzi a demisionat din funcţia de prim vicepreşedinte al PDL Hunedoara, dar şi din cea de preşedinte al PDL Petroşani, fiind nemulţumit de faptul că partidul pentru care a câştigat trei mandate de primar i-a întors spatele în ultimii ani. (Maximilian Gânju)

 

 

7 comentarii la „Primarul municipiului Petroşani a trecut la UNPR

  • „Scapa cine poate” sau „dulce-i mierea -cind esti la guvernare” …!!! Sa vedem ce mai maninca cind dau de kkat…???

  • Senatoru resturilor o s-o dea pe boala limbii albastre. Iaca..daca pana acu era marele zdronganitor din UNPR Hunedoara, marele palavragiu si gargaragiu, de acum o sa aiba etalon la care sa se ridice. Cum dracu: un primar are mai multe voturi ca Senatoru resturilor? Iaca….da. Senatorule….ti se pregateste ceva? Ceva bun, desigur, nu? ! hahahahahahaha!!!!

  • Si i-a zis Monica : ,, Tibi, fa ceva ca imediat vine decembrie si va fi vai si amar de noi ; eu la brutarie si tu cu perdantii … ”
    Daca nu era PDL , avortonul asta ar fi fost un mare zero barat ; la fel si infractoarea de nevasta-sa … O sa va dea Dumnezeu la amandoi ceea ce meritati …
    Pacat ca Blaga si Gligor nu v-au dat un sut in fund de mai de mult ca stiau ce javre sunteti …

  • Deci, amandoi la UNPR : el ieri si ea azi .
    Inca o dovada ca ceea ce spuneam ieri ii caracterizeaza pe deplin .
    Credeti ca asa va scapati pielea ,, porumbeilor ” ?

  • Bai Mesagerul aloooo, nu mai aduceti osanale TRADATORILOR.
    Pariem că acum Monika scapă ???
    Ieri Mărgineanu spre PNL, azi alta turmă de lingăi spe UNPR, în plină campanie electorală. Această soluţie imorală a lui Băsescu, legătura de facto între Basescu şi Ponta, Moş izmană – gheneralu de intendenţă – reevaluatu Oprea – adevărata scursură chinezească (buzile lui Năstase fiind un fâs pe lângă mânăriile de acum) UNPR ul azi redivivus.
    Toate leprele eşuate sau rejectate din PDL, PNL, PPDD, PMP etc. găsesc un estuar salvator în lagunele UNPR ului.
    PSD şi PDL se aseamănă cel mai mult, prin faptul că au dat României cele mai mari DEZASTRE postrevoluţionare Iliescu şi Băsescu, unu fost agent acoperit rus (şcolit la Moscova) şi celălalt în occident (la Anver).
    Ministrilor, primarilor, pres cons jud, consilierilor de toate gradele, TREBUIE sa li se interzica migratia
    Si impreuna cu directorasii de firme de stat, ar trebui sa li se dea maximum doua mandate de 4 ani, si leafa sa o ia (50 %) dupa criterii de performanta care sa rezulte din controale ex-post, combinate efectuate de Curtea de Conturi , ANAF si DNA. Ca sa nu “imbatraneasca” sa nu mai suporte detentia si sa reducem controalele degeaba.
    Si totodata sa nu mai apara dosare dupa 15 ani si doar in campanii electorale.
    Haideti sa facem o initiativa civica pe acest subiect.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura