Politica si administratie

Primarul Florin Oancea, preşedinte PNL Deva pentru încă un mandat

Edilul şef al municipiului Deva, Florin Oancea (foto), a fost ales din nou în fruntea liberalilor deveni, sâmbătă, 3 iulie, în cadrul conferinţei PNL Deva. Oancea a fost singurul candidat la preşedinţia organizaţiei mu­ni­cipale Deva a PNL.
„Mi-am stabilit ca prioritate dezvoltarea or­ganizaţiei locale. Prin acest lucru înţeleg atragerea de noi membri, întărirea orga­ni­zaţiei de tineret a PNL Deva, consolidarea or­ganizaţiei de femei, principiul de bază pen­tru promovarea funcţiilor politice locale, fiind performanţa politică şi meritocraţia. Să ştiţi că sunt mândru de echipa PNL a Devei, cea mai puternică organizaţie PNL din judeţul Hunedoara, iar meritul este al fie­căruia dintre colegii mei şi sunt onorat să fac parte din această echipă”, a spus Florin Oancea, primarul reşedinţei de judeţ.
Liberalii din întreaga ţară sunt în plin pro­cess de alegeri interne. După ce se finali­zea­ză ale­gerile la organizaţiile locale, ur­mea­ză cele de la judeţ. La noi, până acum, singurul can­didat pentru funcţia de pre­şe­dinte al filialei judeţene Hune­doara a PNL este de­putatul Vetuţa Stănescu. Confe­rinţa judeţea­nă de alegeri are loc în 15 iu­lie, iar înscrierile cand­i­da­ţilor se pot face până în 9 iulie. (S.Popa)

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura