FlashPolitica si administratie

Primarul Florin Oancea: Preluăm Termocentrala Mintia, dar fără datorii

Sorina Popa

Primarul municipiului Deva, Florin Oancea (foto), a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că devenii trebuie să fie siguri că vor avea căldură şi apă caldă în această iarnă.

Viabilă, dar fără CEH
„Am făcut deplasarea la Bucureşti, pentru a vedea dacă avem garanţii că devenii nu vor suferi de frig. Şi am primit aceste garanţii. Interesul meu, ca primar, este să asigur servicii de calitate pentru deveni. Peste 22.000 de suflete depind de agentul termic de la Termocentrala Mintia. Şi, am vrut să mă asigur că în această iarnă, cetăţenii municipiului, cu apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare, nu vor suferi. În prezent, situaţia Termocentralei Mintia nu este una uşoară. Ea este viabilă, dacă se desprinde din Complexul Energetic Hunedoara”, a declarat Florin Oancea, în conferinţă de presă.
„Vreau să fiu clar. Îmi doresc, nu eu, Oancea, ci primarul Devei, să preluăm Termocentrala Mintia, dar nu în orice condiţii. Nu sacrific un oraş întreg pentru o societate comercială. Societăţile trebuie să asigure servicii de calitate pentru cetăţeni. Dar, dacă există unu la sută şanse ca Termocentrala Mintia să fie viabilă, prin separarea de CEH, mă voi zbate pentru ca acest lucru să se întâmple. Specialiştii au stabilit ce paşi vor fi făcuţi. Dar mai avem până atunci. Poate în şase luni se vor aduna toţi creditorii, nu sunt gata lucrurile, trebuie făcuţi anumiţi paşi. Municipiul nu-şi poate permite să preia termocentrala cu datorii. Preluarea fără datorii şi cu un plan de viabilizare extrem de clar pentru următorii ani, acestea sunt condiţiile noastre ca să o preluăm”, a adăugat edilul şef al Devei.

Fonduri europene pentru retehnologizare
Putem accesa fonduri europene pentru retehnologizarea termocentralei. Nu facem de pe o zi pe alta totul. ÎI asigur pe deveni că vor avea căldură şi apă caldă în această iarnă. Mesajul meu este unul de încredere. Este o prioritate pentru mine Termocentrala Mintia, dar la momentul potrivit. În cursul anului 2020 vom şti exact care este viitorul municipiului Deva în privinţa termoficării. Eu cred că Termocentrala Mintia are viitor”, a afirmat primarul Florin Oancea.
Peste 4.000 de apartamente, şcoli, spital, grădiniţe, societăţi comerciale sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare al Devei.

One thought on “Primarul Florin Oancea: Preluăm Termocentrala Mintia, dar fără datorii

  • Declaratiile primarului sunt echilibrate si corecte. Ce nu stie (inca) este care e situatia reala a termocentralei si ce sanse sunt de a deveni viabila. Cand o sa afle se va lua cu mainile de cap. Pana acum pseudospecialistii i-au vandut gogosi la greu si el le-a inghitit.
    Astept cu nerabdare conferinta de presa din acel moment.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura