Primarul Florin Oancea este optimist în privinţa transportului public. „Peste două luni, Deva va avea un transport local modern”

16 aprilie 2018 | 3 Comentarii | Publicat in: Politica si administratie

Sorina Popa

Primarul municipiului Deva, Florin Oancea (foto), a declarat, ieri, că operatorul de transport local nu a oprit serviciul, iar autobuzele continuă să circule în reşedinţa de judeţ. La sfârşitul săptămânii trecute, reprezentantul societăţii Tirius Trans ameninţa din nou că va parca autobuzele şi nu va mai funcţiona transportul local în Deva, din cauză că firma înregistrează pierderi imense.

Vor fi acoperite toate traseele din oraş
„Am discutat cu administratorul SC Tirius Trans. A înţeles situaţia. Ne-a solicitat să acordăm o subvenţie fixă pe lună, între 90 şi 100.000 de lei. Aici ne-am izbit de cadrul legislativ. Am cerut, de comun acord cu operatorul Curţii de Conturi să ne comunice dacă suntem pe lege în acest caz. Aşteptăm răspunsul Curţii de Conturi”, a afirmat edilul şef al Devei, Florin Oancea.
Pe de altă parte, ieri, în şedinţa CL Deva s-a aprobat Studiul de Oportunitate privind Stabilirea modalităţii de gestiune a Serviciului de transport public local de călători actual în municipiul Deva şi aprobarea gestiunii serviciului de transport public local de persoane.
„A trecut acest proiect. Le mulţumesc aleşilor locali că au votat în unanimitate şi acest proiect. În maximum două luni vom avea autobuze şi microbuze noi în municipiul Deva. Va fi o etapă intermediară, până când peste câţiva ani, va fi implementat proiectul european de 18 milioane de euro. Până atunci, nu putem să mai acceptăm transportul local de acum. Devenii au mare nevoie de un transport modern. Vom avea 15 autobuze şi microbuze. Vom acoperi toate traseele din oraş. Mă interesează, când va funcţiona firma de transport local a primăriei, să reducem timpii de aşteptare. Oamenii sunt nemulţumiţi că autobuzele nu vin la timp. Vom remedia şi acest lucru. În staţii va fi afişat şi orarul de circulaţie al mijloacelor de transport în comun”, a precizat primarul municipiului Deva.

Loading...

Comentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Om de onoare spune:

    Oancea…si Benea…ne lasați cu atatea minciuni.

  2. Cetățean votant spune:

    Primarelul asta mănâncă iar rahat.

  3. Om de onoare spune:

    Cel mai mincinos dintre mincinosi!

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Întrecerile olimpiadei şcolare la tetratlon

Direcţia judeţeană pentru sport şi tineret Hunedoara, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al judeţului, a organizat la finalul săptămânii trecute,...

Judoka deveni, pe podium la competiţiile naţionale

La finalul săptămânii trecute, s-a desfăşurat o serie de competiţii de nivel naţional la judo. Municipiul Tg. Mureş a găzduit...

Futsal: West Deva – Luceafărul Buzău 3-7

Partida nu a fost una pe muchie de cuţit, devenii privind cu oarecare indiferenţă întâlnirea cu formaţia din Buzău. Rezultatul...

Închide