Primarul Florin Oancea: Dezvoltăm municipiul Deva pas cu pas

22 august 2019 | 3 Comentarii | Publicat in: Actualitate

 

    Încă de la preluarea mandatului de primar, Florin Oancea (foto) a declarat că vrea să dezvolte şi mai mult municipiul Deva şi că va continua proiectele de infrastructură depuse sau aflate în derulare.
    Trei investiţii mari
În afară de acestea, edilul şef al reşedinţei de judeţ a venit cu un plan de dezvoltare a oraşului, care înseamnă şi investiţii în toate cartierele, proiecte mai mici, dar importante pentru comunitate.
Sunt trei proiecte mari, pe care primarul Devei vrea să le ”atace”. Este vorba de Sala Polivalentă, construirea unei noi baze sportive şi reabilitarea şi modernizarea Centrului Cultural “Drăgan Muntean”.
Sala Polivalentă ar urma să se construiască în Cristur (zona Macon), cu o capacitate de 5.000 de locuri. Potrivit primarului Devei, proiectul va intra la finanţare în această toamnă. Urmează aprobarea planului urbanistic zonal (PUZ) în Consiliul Local, în şedinţa ordinară din această lună, apoi elaborarea şi prezentarea notei conceptuale şi temei de proiectare (până în luna iulie) şi depunerea documentelor la CNI, în vederea atribuirii contractului. De asemenea, Primăria Deva intenţionează să construiască o bază sportivă care va avea dimensiunile omologate UEFA şi FRF. Baza va avea nocturnă, tribune pentru 500 de spectatori, clădire pentru vestiare şi clădire administrativă şi parcare pentru autovehicule şi autocare. Primăria Deva a depus la CNI documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie, expertiza tehnică şi auditul energetic pentru reabilitarea şi modernizarea Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva, în vederea finanţării acestei investiţii.
    Parcări, gaz metan, reabilitări străzi
Dar, primarul Florin Oancea susţine că fiecare zonă din Deva este importantă şi, ca atare, e nevoie de investiţii peste tot. Sunt foarte mulţi cetăţeni care solicită reabilitarea arterelor din municipiu, sau construirea de parcări în cartiere. Astfel, în luna septembrie, Primăria Deva are programate să demareze mai multe lucrări mici de investiţii. Este vorba de un teren de sport la Casa maghiară, de construirea a opt platforme subterane de gunoi, modernizarea străzii Granitului, reabilitarea Aleii Cascadei. Apoi, la Cristur, va fi ridicată o capelă mortuară. Un proiect extrem de important şi mult aşteptat de devenii din Bârcea Mică este introducerea gazului metan. Iată că din luna septembrie se începe proiectarea la această lucrare. De asemenea, mai sunt programate să înceapă modernizarea Străzii Cozia modernizarea drumului de legătură între străzile Vulcan şi Cozia, şi realizarea unei parcări pe Aleea Crişului.
„Suntem preocupaţi de investiţii peste tot. Avem proiecte cu fonduri europene, pe bani guvernamentali, dar şi de la bugetul local. Suntem într-o legătură permanentă cu cetăţenii, pentru a vedea ce cerinţe, ce nevoi au ei. Eu merg aproape în fiecare zi pe teren, în cartiere, pentru a afla direct de la deveni ce probleme sunt acolo, sau ce trebuie să le facă primăria. Numai împreună reuşim! Sunt în lucru şi proiecte de anvergură, să facem Deva şi mai frumoasă”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.(Sorina Popa)

Loading...

Comentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. ionas spune:

    Sala de sport cu 5000 de locuri la o populatie de sub 50000 de locuitori ( copii, varstnici, femei) incluzind si satele apartinatoare ?
    Adica 10 % din populatie ? Nu e prea putin ?
    Daca e vorba numai de cheltuit niste bani ( indiferent de sursa ) e bine sa se dzvolte si Keresztur-ul

  2. deva spune:

    Ne bucuram pentru noua sala polivalenta, ea va asigura legaura sportiva si culturala dintre Deva si Hunedoara-Simeria.
    Ionas , nu ai dreptate, nu iti fie ciuda. Deva trebuia de mult sa aibe o sala polivalenta , o piscina olimpica de natatie si un stadion ca lumea.
    Felicitari , d-lui primar Florin!

  3. Pantea Ion spune:

    Ne-a omorat Peterut roata la carut Marginean in cartierul Dacia. Neaparat trebuie facut ceva atat in privinta parcarilor cat si in privinta sensului unic. Cum draq se face ca a fost totul OK in cartier inaintea administratiei Marginean&Kalausz si a stricat tot cartierul.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Un singur candidat la funcţia de vicepreşedinte al AJF Hunedoara

Luni, 26 august, la sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Regina Maria“ din Deva, se va desfăşura Adunarea Generală Extraordinară...

Liga a III-a, la debutul noului sezon competiţional

Noul sezon competiţional în Liga a III-a de fotbal începe astăzi, 23 august, în competiţie fiind cuprinse şi cele două...

Comunicat de presă

Închide