Politica si administratie

Primarul din Toteşti se reinventează de la an la an

Adriana Năstase

Toate cele patru sate ale comunei Toteşti au canalizare. Iar în scurt timp, sătenii din satul Cârneşti vor avea cu toţii apă la robinete. În satele Toteşti, Reea şi Păclişa, apa curge deja la robinetele caselor.
Primarul comunei Toteşti, Tiberiu Pasconi , susţine că în 40 la sută din satul Cârneşti este apă potabilă. „Zilele aces­tea vom emite autorizaţia de construcţie pentru lu­crarea de alimentare cu apă pentru restul satului. Este o inves­tiţie a celor de la Apa Prod. Astfel, vom avea apă şi cana­lizare în întreaga comună”, a declarat Tiberiu Pasconi, primarul comunei Toteşti.
Încă din anul 2014 edilul a pornit investiţia respectivă, iar acum culege roadele ei. Dar, mai câştigaţi sunt sătenii de aici.
Un alt proiect al lui Tiberiu Pasconi este construcţia unei grădiniţe cu program prelungit la Păclişa, prima de acest gen din comună. „Este un proiect în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Vom avea două grupe de copii, fiecare cu 25 de micuţi. Grăiniţa va fi finalizată în primăvara anului viitor”, a adăugat Tiberiu Pasconi.

Comandat de PSD – Organizaţia Judeţeană Hunedoara
CMF – 21200019
Executat de MEDIA HUNEDOREANĂ SRL Deva

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura