Primarul din Sântãmãria-Orlea: zona ne avantajeazã!

  Magdalena Şerban

Primarul din Sântămăria-Orlea, Ioan Dumitru Oprean (foto), spune că potenţialul oferit de Ţara Haţegului ar trebui exploatat mai mult decât s-a încercat până acum. Pentru comuna Sântămăria-Orlea, el va face primul pas, cuprinzând localităţile aparţinătoare într-un proiect european menit să le promoveze.

“Ceea ce ne dorim pe viitor este ca latura turistică să fie pusă în valoare mai mult, motiv pentru care ne gândim serios la un centru de informare turistică. Zona are potenţial, aşa că am avea o şansă reală în vederea obţinerii de fonduri europene, pentru investiţii. Ne lipseşte un proiect pe Măsura 313, însă îl vom cuprinde în planurile noastre. Avem multe locuri ce merită să fie vizitate şi cunoscute mai îndeaproape. De exemplu, biserica-ruină de la Subcetate are povestea ei (în zonă vrem să realizăm o acţiune de curăţare, nefiind foarte primitoare momentan), mai este lăcaşul de cult de la Sânpetru, declarat  monument istoric (în vecinătatea acelor locuri au fost găsite fosile de dinozauri, ceea ce dă o plusvaloare zonei) şi nu în ultimul rând, mai avem Biserica Reformată, tot monument istoric. Casa Parohială a Bisericii Reformate a fost preluată de Consiliul Judeţean Covasna şi se intenţionează să se amenajeze şi un spaţiu de cazare aici, pentru cei care o vizitează. Nu se pot face prea multe modificări sau modernizări majore, biserica aflându-se pe lista monumentelor istorice, prin urmare trebuie să se respecte arhitectura ei de odinioară. De asemenea, Castelul Nopcsa, aflat acum în paragină, este cuprins într-un proiect al Consiliului Judeţean Hunedoara destinat modernizării edificiului şi introducerii lui în circuitul turistic”, a menţionat edilul comunităţii din Sântămăria-Orlea.

One thought on “Primarul din Sântãmãria-Orlea: zona ne avantajeazã!

  • 22 august 2012 la 13:42
    Permalink

    As fi pus mina in foc si as fi ghicit ca va propuneti”centrul de informare”!!!
    Domnule „primar”!! pentru cele doua obiective, poate da relatii si paznicul de la primarie. Nu e nevoie de fondurile europene, ca dupa ce-l faceti vedeti ca trebuie sa platiti angajatii primariei sa asigure posturile de la centrul de informare si deja aveti prea multi!!! Dar daca mai taiati si de pe liste mortii si cei de pe afara , mai trebuie sa reduceti si din angajati si din consilieri …!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare