Politica si administratie

Primarul din Bunila, reales cu un scor covârşitor

Magdalena Şerban

Şi la Bunila a avut loc investirea Consiliului Local, primarul reales depunând jurământul de credinţă.
„Misiunea noastră e aceea de a prioritiza cu toate forţele şi cunoştinţele interesul local­ni­cilor care ne-au votat. Mulţumim tuturor cetă­ţenilor comunei pentru încrederea acordată, atât mie, cât şi consilierilor locali. Sunt opt reprezentanţi ai PNL şi unul de la PSD, iar procentajul obţinut de mine la alegeri a fost de 88 la sută, ceea ce mă onorează. Votul politic a mers tot către PNL pentru con­du­cerea judeţeană (circa 74 la sută).
Ce am în perspectivă pentru acest al doilea mandat reprezintă modernizarea drumului de la Alun (din fonduri bugetare) şi a încă 13,5 kilometri de drumuri şi uliţe de interes local. Pentru satul Alun avem deja eliberată auto­rizaţia de construcţie, aşa că după urmarea paşilor birocratici, cel mai probabil în primă­vară când vremea va permite, vom da drumul la lucrări. E vorba de asfaltare plus rigole de scurgere. După cum se ştie, a parte din drum a fost pavat în anii 1960 cu marmură de la cariera Alun. Dar vremurile s-au dus, iar timpul cere schimbare. Un alt obiectiv e cel de mo­dernizare a căminelor culturale. Le-am avut cuprinse în documentaţia depusă la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), dar nu ne-am bucurat de succes. E greu să în­tocmeşti punctaj de eligibilitate, când ai o populaţie sub 2.000 de locuitori. În final, vom miza pe Compania Naţională de Investiţii (CNI). Şi nu în ultimul rând, vrem să înfiinţăm capele mortuare pentru comunitate. E nevoie, deoarece oamenii îi pot jeli pe cei dragi, trecuţi în nefiinţă, într-un cadru adecvat şi mo­dern. Vom face asta din bugetul local ”, a declarat Romulus Stroia, primarul din Bunila.
Acesta le-a urat consătenilor sănătate, mult bine şi să-şi păstreze credinţa în cele sfinte.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura