Comunitate

Primarul din Blăjeni a rămas pe poziţie

Şi primarul din Blăjeni, Horia Jurcă (foto), va rămâne în fruntea comunităţii încă un mandat, acesta fiind al doilea ca număr. Îl aşteaptă o perioadă grea, dat fiind că noile axe europene îngrădesc comunele mici, punându-le condiţii drastice de accesare a finanţărilor pentru programele investiţionale vizate.04-Horia-Jurca-primar-Blajeni
„Am fost ales cu 70 de procente, lucru pentru care doresc să le mulţumesc celor care mi-au acordat votul de încredere pentru încă patru ani. Consiliul Local are în componenţă cinci membri de la PNL, trei de la PSD şi unul de la PMP. În ce priveşte perspectivele administrative, mi-am propus să mă concentrez pe partea de infrastructură, modernizarea drumurilor comunale, precum şi a celor agricole, ele aflându-se în prim plan. De asemenea, se va rezolva prin ADI-ul judeţean, problema  cu deşeurile menajere. Asta, în condiţiile în care firmele de salubritate nu s-au înghesuit să se ocupe de gunoiul din comuna noastră, descurcându-ne cu greu. Probabil că distanţa faţă de oraş, cumulată cu numărul mic de locuitori, au constituit impedimente. Un alt aspect important e legat de investiţii, sursa de finanţare europeană implicând un prag minim al populaţiei, adică 2.000 de locuitori, pe care noi nu-l întrunim. Să vedem cum vom proceda pentru a reuşi să atragem ceva bani europeni. Am în vedere un proiect de modernizare şi dotare a căminelor culturale. De reţea de alimentare cu apă şi canalizare nu putem vorbi, localnicii nesolicitând astfel de utilităţi. Fiind o comună de munte, gospodăriile se alimentează din fântânile proprii sau de la diferite izvoare. Aşa că tot consumul e acoperit, nu s-au înregistrat necazuri cu lipsa apei. În plus, astfel de reţele ar gestiona costuri, ceea ce nu cred că îşi doresc oamenii de aici“, a precizat Horia Jurcă, primarul din Blăjeni. Acesta a mai spus că acordarea de burse sociale destinate elevilor care provin din familii cu probleme de ordin financiar va continua. S-ar mai dori includerea şi unor burse de merit, însă comuna găzduieşte doar şcoală primară, în cadrul căreia se dau calificative, deci nu s-ar putea face o diferenţiere clară. Cei care frecventează cursurile gimnaziale merg la Buceş sau Brad, deci nu intră sub incidenţa locală. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura