Actualitate

Primarul a propus, aleşii au votat fără să clipească

Natalia Bumbac02 cl deva

Primarul Devei, Petru Mărginean, a reuşit, ieri, să treacă de votul consilierilor proiectul prin care şi-a propus modernizarea transportului public local din Deva. Este vorba de aprobarea documentaţiei care reglementează activitatea serviciilor de transport public local şi delegarea gestiunii serviciului. În baza documentaţiei aprobate de consilierii locali se va organiza licitaţia prin care serviciul de transport public local va fi concesionat către agenţi economici privaţi.
Votat de toţi consilierii
La şedinţa trecută, consilierii locali s-au abţinut de la vot din cauza neregulilor sesizate de colegul lor Marian Muntean. După nici o săptămână, proiectul a trecut, fiind votat de majoritatea covârşitoare a aleşilor locali. Primarul Petru Mărginean a adus o serie de argumente în sprijinul proiectului, care se pare că i-a convins definitiv pe cei 18 membri ai CL Deva prezenţi la şedinţa de ieri, cu excepţia lui Carol Panduru, care oricum, nu votează. „Am făcut modificările necesare în caietul de sarcini şi în studiul de oportunitate. Dar vreau să vă spun un lucru, condiţiile cerute nu sunt fixe, este vorba de un contract flexibil, unde pot fi făcute anumite clarificări, în funcţie de realităţile din teren. Cu toţii ne dorim un transport public civilizat, care să fie asigurat de firme din Deva. Sper ca acest contract să nu fie contestat de către operatorii care asigură în prezent transportul public din municipiu”, a afirmat primarul Petru Mărginean. Acesta a adăugat că toată documentaţia va fi prezentată pentru avizare către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare (ANRSC).
Toţi vor transport public modern
Consilierul local PNL Marian Muntean nu a fost prezent la şedinţa de ieri. Contactat telefonic, el a afirmat că a făcut observaţiile respective, tocmai pentru a se evita blocarea întregului demers, prin depunerea de contestaţii. „Există riscul ca firmele care vor participa la licitaţie să găsească anumite fisuri în caietul de sarcini, pe care vor fi îndreptăţite să le reclame în instanţă. Lucru care ar putea îngreuna punerea în aplicare a proiectului respectiv. Trebuie să le asigurăm devenilor un transport local modern, doar că totul trebuie să aibă o bază legală solidă”, a precizat Marian Muntean pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Au întârziat la şedinţă
De menţionat sunt două lucruri care s-au întâmplat la şedinţa de ieri. Primul a fost acela că după ce toată lumea s-a adunat în sala de şedinţe a primăriei, un consilier local a cerut o amânare, pentru că membrii comisiei care reglementează serviciul public de transport nu au reuşit să se întrunească la ora stabilită. Un altul a fost îndemnul primarului către aleşi, să se vadă clar că votează proiectul iniţiat de acesta, astfel încât să nu existe îndoieli.

One thought on “Primarul a propus, aleşii au votat fără să clipească

  • Daca-l modernizeaza ca si semafoarele, putem sa ne facem pietoni.
    Este mai sanatos si in cel mai rau caz ne calcam pe picioare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura