ActualitatePolitica si administratie

Primarii PSD, lăsaţi în fundul gol de guvern

Sorina Popa

Nu este prima dată când abordăm acest subiect. Este credem a patra oară când o facem de la alegeri încoace. Nu scriem că ne face plăcere, ci pentru că primarii PSD din judeţ sunt extrem de revoltaţi că nu au primit decât “firimituri” la ultima rectificare bugetară din acest an, comparativ cu primarii liberali care, susţin social-democraţii, s-au văzut cu bunuzarele pline acum la sfârşit de an. Şi îşi exprimă această revoltă în toate modurile. Edilii PSD spun că nu au cum, în aceste condiţii, să plătească asistenţii personali ai celor cu handicap, dar nici cofinanţările la proiectele europene. Una peste alta, guvernul Orban pare să le fi dat lovitura de graţie primarilor PSD. Nu numai acestora, evident.
Ieri, la conferinţa de presă, de la sediul orga­nizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, au spus lucr­u­rilor pe nume primarii din municipiul Brad şi din comuna Toteşti. Primari cu state vechi, care au dovedit că au şi făcut ceva pentru comunităţile lor.
Situaţia cu rectificarea bugetară de pe ultima sută de metri a acestui an pare să fie una ne­mi­întâlnită până acum. Pentru că sub guvernarea PSD s-a întâmplat ca municipiul Deva, cu primar PNL, să primească la rectificarea bugetară de 10 ori mai mulţi bani decât municipiul Hunedoara, cu primar PSD. Deci, se poate.
Primarii Florin Cazacu şi Tiberiu Pasconi au tras ieri un semnal de alarmă şi spun că nu vor putea achita sumele neeligibile pentru proiectele europene pe care le derulează. Iar în construcţia bugetului pe anul 2021 vor porni cu datorii mari.
„Suntem revoltaţi din cauză că guvernul PNL a decis să împartă banii din fondul de rezervă bu­ge­tară discreţionar, în proporţie foarte, foarte mare către primăriile conduse de primari PNL. Este inad­mi­sibil ce s-a întâmplat, să nu se ţină cont de ne­ce­sităţile cetăţenilor şi să umple puşculiţele pri­ma­rilor liberali. Primăriile PNL au primit 11.500.000 de lei la această rectificare bugetară, la o po­pu­laţie de sub 200.000 de locuitori. Primăriile PSD primesc 2.100.000 de lei, la o populaţie totală de 241.000 de locuitori. Pirn această hotărâre de gu­vern s-au alocat bani pentru funcţionare şi pentru plata asistenţilor personali ai persoanelor cu han­dicap. Este pentru prima dată când se întâmplă aşa ceva, adică primăriile PNL sunt sprijinte, să aibă bani şi pentru începutul anului viitor, în condiţiile în care primăriile conduse de PSD nu au bani să-şi achite facturile. Vom prezenta prefec­tului judeţului situaţia gravă a primăriilor PSD. Este imposibil ca acum să mai fie reparată greşeala guvernului Orban. Nu există o Românie penelistă şi una social-democrată, sau o Românie a lui Johan­nis. Există o singură Românie, a românilor”, a spus primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, purtătorul de cuvânt al organizaţiei judeţene Hu­nedoara a PSD. Potrivit acestuia, municipiul Brad ar avea nevoie urgent de 20 de milioane de lei pentru a-şi acoperi cheltuielile până la sfârşitul acestui an.
La rândul său, Tiberiu Pasconi, primarul comu­nei Toteşti, a spus că este revoltat de modul în care au fost alocaţi banii pentru mediul rural. Co­mu­ne mari, cu peste 3000 de locuitori, dar care sunt conduse de primari PSD, au primit sume infime, faţă de comune cu sub 1000 de locuitori, dar care sunt conduse de primari PNL. Ba mai mult, municipiul Hunedoara a primit o sumă egală cu comuna Cerbăl, care are doar vreo 400 de locuitori.
„De la începutul anului, primăriilor PSD le-au fost alocate doar 40 la sută din sumele necesare pentru asistenţa socială. Am avut bani doar pentru patru luni pentru plata asistenţilor personali. Gu­vernele PSD au ţinut cont de comunităţile locale, au fost bani pentru asistenţa socială, pentru pro­iecte”, a declarat primarul comunei Toteşti.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura